
Când eram mai mic, mă frământa o întrebare. Îmi era foarte interesant, de ce nu se împarte la zero?
Adică nu mă mira anume faptul interdicției – deja pe atunci îmi era clar, că în această lume nu ai voie să faci nimic ce e interesant sau plăcut, ba din contra, trebuie să faci doar ceea ce e plictisitor și neplăcut.
De exemplu, să te speli pe față trebuie, dar să te bălăcești în apă, stropindu-i pe alții nu e voie!
Dar totuși eram curios, ce se va întâmpla, dacă voi împărți la zero? Nimic nu se va întâmpla, îmi răspundeau adulții, pentru că la zero nu se împarte, înțelegi? NU SE ÎMPARTE.
Păi, eu înțeleg ce nu se face și ce nu ai voie. Nu ai voie să bagi degetele în priză, de exemplu, dar oricum le poți băga – dar atunci vei fi electrocutat. Nu ai voie să te joci cu chibritele sau să tragi fetele de cosițe. Iar aici, nu se împarte și gata! Eu mă gândeam, probabil dacă vei împărți la zero, atunci se va întâmpla ceva atât de groaznic, încât chiar și adulții se tem să vorbească despre asta.
Deja apoi, mult mai târziu, eu am aflat secretul cel mare. Răspunsul era mult mai simplu decât îmi imaginam eu: dacă vei împarte la zero, atunci vei obține Infinitate. Deci, îmi este absolut neclar, de ce ei ascundeau atât de mult lucrul acesta de mine. Aparent, oamenii nu pricep nimic în Infinitate, iar atunci când ei nu pricep ceva, atunci spun că este interzis!