Vrei să dăruiește o nouă viață unui buchet de trandafiri? Vezi cum poți să plantezi florile

Chiar dacă nu sunteți un florar sau un grădinar profesionist, cu câțiva pași simpli puteți să plantați trandafirii primiți în dar de la o persoană dragă și să vă bucurați de ei mulți ani înainte.

Iarna este perioada cea mai potrivită a anului pentru a face experimente în floricultură și grădinărit. Astfel, dacă v-a dăruit cineva un buchet de trandafiri pe care doriți să-l vedeți în grădina dumneavoastră, nu vă grăbiți să aruncați florile imediat după ce încep să se ofilească.

Trebuie totuși să știți că dacă este vorba de trandafiri altoiți nu aveți nicio garanție că aceștia se vor prinde, chiar dacă vor face rădăcini. Dar, desigur, nu aveți nimic de pierdut dacă încercați.

Vă recomandăm să lăsați florile să prindă rădăcini.

Trandafirii se înrădăcinează ușor. Folosind un cuțit ascuțit, tăiați partea superioară a trandafirului, astfel încât tulpina să rămână de maxim 25 cm. Aprindeți o lumânare și lăsați să curgă ceară peste partea tăiată, iar de pe tulpină rupeți toate frunzele și tăiați un pic și din partea inferioară a acesteia.

După aceasta, trebuie să vă conduceți după unul dintre pașii de mai jos. Puteți să încercați toate trei modalități ca să vă măriți șansele de succes.

Prima modalitate de înrădăcinare a butașilor

Se amestecă 100 mg de drojdie în 10 litri de apă și se bagă aproximativ o treime din tulpina florii, care a fost tăiată și acoperită cu ceară, în această soluție timp de 24 de ore. După această procedură, clătiți butașii cu apă caldă și puneți-i într-un recipient cu apă curată, astfel încât să acopere jumătate din tulpina florii. Pe măsură ce cresc rădăcinile se adaugă apă în mod regulat, astfel încât nivelul acesteia să fie întotdeauna la un singur punct.

A doua modalitate de înrădăcinare a butașilor

Într-un litru de apă trebuie să dizolvați o linguriță de miere. Puneți aproximativ o treime din tulpina florii în această soluție pentru 12 ore. După aceea, scoateți butașii și puneți-i într-un recipient cu apă curată, astfel încât să acopere jumătate din tulpina florii.

A treia modalitate de înrădăcinare a butașilor

Băgați butașii într-o vază cu apă, astfel încât jumătate din tulpină să fie acoperită și adăugați 10 picături de suc de aloe, neapărat să fie proaspăt. Aloea stimulează apariția rădăcinilor. Adăugați regulat apă, astfel încât nivelul acesteia să nu scadă. După 10 zile, puteți adăuga încă 5-7 picături de suc de aloe.

După ce pe tulpină au crescut rădăcini, plantați trandafirul într-un ghiveci sau direct în grădină.