Aveam puțin peste patruzeci de ani când am aflat că la întrebarea obișnuită: “Ce faci?” poți răspunde: “Osim Haim”.
“Ne bucurăm de viață”.
Am auzit această expresie pentru prima dată în Israel. Traducerea ei fiind: “Facem viața”.
Cafeneaua din oraş. Amiază. La masa de alături stă un cuplu. El și ea. Nu erau soț și soție. Mai degrabă, cunoștințe vechi sau prieteni. Vorbesc, flirtează, beau cafea. Sună telefonul. Cineva de la celălalt capăt al firului îl întreabă: “Ce faci?”, iar el îi răspunde: “Osim Haim”.
“Mă bucur de viaţă”
Nu soluționez probleme, nu câştig bani, nu caut răspuns la întrebări, nu-mi pun scopuri, nu slăbesc….Pur şi simplu mă bucur de viaţă.
Acest joc de cuvinte m-a vrăjit şi am înțeles, vreau şi eu să învăț acest “osim”.
Prima lecţie mi-a dat-o proprietarul magazinului zoo, când am alergat dis-de-dimineață să cumpăr hrană pentru câine. Deja îşi deschisese magazinul, dar nu se trezise de-a binelea, de aceea îşi aranja lent, lent produsele. Eu din obişnuinţă, am început să-i explic rapid şi urgent ce-mi trebuie. Iar el fără să spună ceva, a scos un iepure mic din cuşcă şi mi l-a pus în mâini. În acest moment am înțeles: “Deci, iată cum ești “osim haim”.
Timpul parcă s-a oprit pentru mine. Voiam să mângâi ghemulețul moale şi cald ore întregi. Şi să privesc munca lentă a vânzătorului.
Apoi au fost multe alte lecții şi fiecare dintre ele mi-a adus fericire. De exemplu, astăzi știu exact unde pregătesc cea mai delicioasă cafea din Tel Aviv.
Cea mai delicioasă, nu din cauza gustului, nu. Ci pentru că în acest loc se adună oameni cu cei mai grozavi câini! Îmi place să urmăresc această lume, savurându-mi încet cafeaua – pentru mine asta e “osim haim”.
Dar cea mai importantă lecție am însușit-o acum doi ani pe drum.
S-a întâmplat în momentul în care am acoperit-o pe fiica mea cu propriul corp. Era în vara anului 2014, când am ajuns într-un schimb de focuri cu rachete. În acel moment am auzit o sirenă şi urmând instrucțiunile am oprit motorul, am scos copilul din scaunul auto, am pus-o pe carosabil şi am acoperit-o cu corpul meu. Îmi amintesc bine şi acum unda explozivă de la racheta distrusă, care a trecut peste mine și șoapta fiicei mele: “Mamă, mă vei strivi”. Atât de strâns am acoperit-o.
După acest incident, lumea din jurul meu a început să joace în alte culori. Și în cele din urmă am înțeles cu adevărat ce înseamnă “osim haim”: “Bucură-te de viață, aici și acum!”