Oamenii care vizitează Țara Soarelui Răsare sunt surprinși de relațiile deosebite dintre diferite generații de japonezi. Copiii sunt ascultători și drăguți, adulții sunt adecvați, bunicii sunt iubitori.
Motivul pentru această unanimitate, este tradiția specială de creștere a copiilor, rădăcinile căreia se pierd în trecutul îndepărtat.
Cu multe secole în urmă, mamele japoneze combinau munca şi educația copiilor. Atunci nu existau grădinițe sau bunici cu care să-şi poată lăsa copilul până la sfârșitul zilei de muncă. De aceea, bebelușul era mereu acolo, unde era și mama. Chiar dacă femeia mergea în câmp, ea lega copilul de sine cu o pânză şi în același timp, vorbea cu el, îi spunea ce face și de ce. Nu este surprinzător faptul că micuțul începea să vorbească mai repede, decât învăța să meargă.
Ce avantaje oferă această abordare?
Copilul se simte implicat în toate procesele de viață (muncă, odihnă, plimbări), îi este mai ușor să se dezvolte și să cunoască lumea.
Nu este surprinzător faptul, că și acum femeile japoneze preferă să crească copiii conform acestei tradiții. Oriunde merge mama, orice face, copilul este mereu lângă ea – în brațe, în spatele ei sau merge de mână cu ea.
De obicei, mamele japoneze stau cu copilul acasă până la vârsta de 3 ani. Deși, în țară există creșe, este considerat rușinos să duci copilul acolo. Cum de altfel, e rușinos să rogi bunicii să stea cu el. Când copilul își sărbătorește a treia zi de naștere, el merge la grădiniță.
Atât acasă, cât și la grădiniță copilul este învățat să fie atent la emoţii – nu numai la ale sale, ci și la ale altor persoane, animale și chiar obiecte neînsuflețite. De exemplu, dacă un copil atinge podeaua cu o mașină și o strică, mama nu-i va lua jucăria, dar îi va spune copilului că el provoacă durere mașinuței.
Să nu credeți că educarea copilului cade complet pe umerii femeii. Şi tații participă activ la acest proces.
Regulile japoneze de educaţie
După cum s-a menționat deja, în Japonia, copiii primesc multă atenție din partea părinților – îmbrățișări, conversații, plimbări în comun etc. În același timp, părinții niciodată:
– nu ridică vocea;
– nu le fac observaţii;
– nu aplică pedeapsa fizică.
Japonezii îşi învață copiii:
– să se comporte politicos;
– să fie atenți cu alții;
– să nu deranjeze pe nimeni cu comportamentul lor.
Ce fac japonezii atunci când copilul se comportă urât?
Răspunsul este simplu – părinții își manifestă nemulțumirea prin intonație și priviri.
Copiii japonezi recunosc negreșit când părinții sunt supărați de comportamentul lor, se simt vinovați, au remușcări și încearcă să-şi corecteze greșelile.
După cum vedeți, în Japonia, copiii se scaldă în dragostea și grija părinților și chiar de la naștere învață principiile vieții în societate. Fără îndoială, acest sistem de educație este foarte neobișnuit pentru locuitorii altor țări. Însă experiența de sute de ani arată că este foarte eficient și ajută la formarea unor cetățeni care respectă legea, sunt educați și cu care e plăcut să comunici.