9 pași spre fericire

Puteți citi mii de rețete „miraculoase” pentru a găsi fericirea. Dar când neurobiologii încep să vorbească despre fericire, ar trebui să ascultați cu atenție, pentru că acești oameni înțeleg cu adevărat subiectul, dar și creierul uman.

1.Vorbește despre sentimentele tale.

Dacă ești supărat sau indispus-definește starea pe care o ai. Creierul nostru reacționează imediat dacă „îmbrăcăm” sentimentele în cuvinte.

În timpul unui experiment, participanților li s-au arătat fotografii a unor persoane cu diverse emoții – bucurie, furie, resentimente și altele. În acel moment, partea creierului care stochează amintirile, amigdala, a devenit imediat activă.

Când oamenii au fost rugați să numească emoțiile, adică să vorbească despre ceea ce au văzut, în creier s-a activat altă parte, iar amigdala s-a dezactivat. În momentul, în care, subiecții au numit emoțiile pe care le-au văzut, efectul negativ a acestora a scăzut.

2.Rezolvați problemele pe măsura apariției lor.

Creierul caută mereu soluțiile la problemele, pe care le ai, chiar și atunci când dormi.Dacă problemele cresc asemenea unui bulgur de zăpadă, creierul este imobilizat, iar în aceste momente chiar și cea mai mică problemă vă pare nerezolvabilă.

Experții ne sfătuiesc să ne rezolvăm probleme în momentul apariției lor. Atunci când luați o decizie corectă, sistemul tău limbic, care este responsabil pentru gânduri și emoții, se calmează, iar sufletul tău este ușor și apare optimismul.

3.Mai des spuneți „mulțumesc”.

Este foarte util și chiar recomandabil să mulțumești zilnic. Ca urmare, dopamina, unul dintre principalii neurotransmițători de la nivelul sistemului nervos, este eliberată în sânge. Sentimentul de recunoștință afectează și nivelul serotoninei, astfel încât nu vei avea nevoie de calmante. Fii recunoscător pentru lucrurile elementare – un acoperiș deasupra capului, frumusețea naturii, oportunitatea de a învăța sau de a lucra.

4.În fiecare zi învață ceva nou

De fiecare dată când înveți ceva nou, creierul se modifică spre bine. Obținerea noilor cunoștințe permite creierului să se adapteze rapid la schimbările din mediul înconjurător. Pentru fiecare descoperire, creierul te va răsplăti cu dopamină.

5.Îmbrățișați-vă

Noi toți avem nevoie ca cineva să ne laude. Potrivit mai multor studii, acest lucru ne face mai fericiți.

Atingerea este un alt mod de a elibera oxitocina, așa-numitul „hormon dragostei și a atașamentului. Oxitocina este eliberată atunci când oamenii se ating, se îmbrățișează sau se sărută. Pentru a trece mai ușor de o procedură dureroasă, cereți-i unui prieten să vă țină mâna. Acest lucru va micșora senzația de durere.

6.Ieșiți mai des la soare.

Cauza melancoliei pe care o simțiți poate fi lipsa vitaminei D în organism. Acesta joacă un rol important în producerea de serotonină, un hormon foarte important, care influențează radical starea de spirit a unei persoane. Vitamina D este sintetizată în corpul uman sub influența razelor solare directe.

De asemenea, vitamina D previne anumite tipuri de cancer, inhibă îmbătrânirea pielii, consolidează sistemul imunitar și ajută la stabilizarea tensiunii arteriale. În plus, vitamina D ajută organismului nostru să absoarbă calciul, necesar pentru oasele sănătoase.

7.Faceți sport

Exercițiile fizice aduc beneficii sănătății mintale și bunăstării noastre. Sportul contribuie la producerea de endorfine, care contribuie la combaterea afecțiunilor depresive și au un efect calmant. Mai mult, datorită exercițiilor fizice, veți începe să adormiți mai repede, iar somnul va fi mai calitativ.

8.Odihniți-vă

Lipsa somnului, insomniile, cresc nivelul de cortizol în organism – hormonul stresului. Astfel, insomnia și depresia merg mână în mână.

Lipsa somnului provoacă apatie, reduce concentrația, afectează negativ munca dumneavoastră și viața personală. Iar dacă sunteți supărat din aceste motive, nivelurile de cortizol crește din nou. Astfel, se formează un cerc vicios. Pentru a scăpa din mrejele depresiei, ocupați-vă cu yoga sau medita-ți înainte de culcare.

9.Concentrați-vă pe amintirile frumoase pe care le-ați trăit.

Încercați să memorați doar amintirile frumoase: o plimbare în familie, momentul în care v-ați luat diploma, ziua de naștere, sau întâlnirea cu persoana iubită. Astfel de amintiri cresc nivelul serotoninei. Reveniți la ele cât mai des posibil.