
Într-un anumit moment al vieții întâlnim pe cineva de care avem nevoie anume în acel moment. Aceasta este o lege ciudată a Universului – legea atracției care este reciproc avantajoasă.
Cel mai curios este că această persoană nu trebuie neapărat să și rămână în viața noastră. E ca și cum și-a îndeplinit misiunea și poate merge mai departe. Petrece puțin timp cu tine, după care o luați pe drumuri separate.
Din această cauză, unii consideră că mariajul este pentru cei leneși, care preferă să se oprească la jumătate de drum și să nu meargă mai departe. Probabil, în cazul unor cupluri această afirmație este adevărată. Știi de ce uneori despărțirea este necesară? Pentru că dezvoltarea este inevitabilă, iar atunci când două persoane se dezvoltă diferit e foarte greu să-și construiască un viitor împreună.
Unul dintre ei ar putea să descopere ceva nou în propria personalitate, iar acest lucru ar putea veni în contradicție cu noul partenerului. Este evident, dacă dezvoltarea are loc în ritmuri diferite, în proporții diferite sau în direcții diferite, separarea devine absolut firească.
Ei bine, dar ce se întâmplă atunci când acest proces continuu de dezvoltare are loc în mod sincronizat și doi oameni noi la o nouă etapă a vieții lor sunt la fel de compatibili precum au fost sau poate mai mult de atât?
În astfel de situații, viața continuă în doi și poate continua până la adânci bătrâneți, chiar dacă nu e la fel ca în povești.
Dar tu ce părere ai? E firesc ca oamenii să se despartă sau aceștia trebuie să lupte pentru căsnicia lor?