Nu țin minte la ce vârstă am avut această discuție cu mama pentru prima oară, dar îmi amintesc că s-a mai repetat de câteva ori.
Mama m-a așezat pe canapea alături de ea și m-a întrebat, dacă nu se întâmplă ceva, despre ce ea ar trebui să știe, poate atunci când mă plimb în stradă sau poate cineva mă ofensează.
Ea întotdeauna începea discuțiile atât de iscusit, încât se crea impresia că ea deja știe totul. Dacă eu aveam ceva de îi spus, eram nevoită să recunosc imediat. De această dată nu aveam ce recunoaște.
Mama mi-a spus că dacă cândva voi simți o amenințare în adresa vieții și a sănătății mele, dacă cineva mă va lua undeva împotriva voinței mele, mă va amenința sau se va comporta violent, pe lângă strigăte și încercările de a scăpa, trebuie să iau toate măsurile posibile de a atrage atenția oamenilor din jur.
Ea mi-a explicat foarte clar, că majoritatea oamenilor sunt nepăsători față de problemele altora. Prin urmare, pentru a-ți salva viața, trebuie să le creezi mici probleme oamenilor, care te-ar putea salva.
Instrucțiunile au fost simple dar destul de eficiente, după părerea mea: dacă înțelegi că aici și acum ți se poate întâmpla ceva rău – ia pietre și aruncă în ferestrele caselor, lovește în automobile.
Din cauza fricii pentru sine sau a indiferenței, oamenii pot să nu reacționeze la strigătele de ajutor, dar atunci când vine vorba de bunurile lor, majoritatea vor decide să intervină sau cel puțin să cheme poliția.
La sfârșitul discuției, mama a adăugat că daunele materiale pot fi întotdeauna compensate, dar viața este una. Pentru consolidarea rezultatului, această discuție s-a mai repetat de câteva ori, dar din fericire nu am avut necesitatea să apelez la sfaturile ei. După părerea mea, este un sfat foarte util pentru un copil sau adolescent.
Poate că este un sfat controversat sau puțin egoist, dar când voi avea și eu copii, cu siguranță le voi spune și lor același lucru.