
Tendința ”somnului pur” calcă pe urmele tendinței “alimentației sănătoase”. Adepții acesteia consideră că, în urma unor reguli simple, putem să dormim mai bine și să ne recuperăm în timpul nopții, ceea ce înseamnă că ne vom simți mult mai bine în timpul zilei. Jurnalista Diana Brooke a decis să se asigure dacă lucrurile stau chiar așa.
Dacă până nu demult, toată lumea a vorbit despre importanța majoră a unei alimentații sănătoase, acum poți auzi că și mai important pentru starea de bine este un somn de înaltă calitate și “pur”. Pentru a avea o odihnă bună și pentru a vă recupera în timpul nopții, trebuie să urmați regulile: nu beți băuturi ce conțin cofeină după ora 14:00, opriți dispozitivele electronice cu 2 ore înainte de culcare, culcați-vă la aceeași oră, fără a face excepții la sfârșit de săptămână, dormiți în întuneric absolut și în în cameră răcoroasă.
Nimic complicat, nu? Unele reguli sunt ușor de respectat, altele nu. Am încercat să aplic câteva din ele și iată ce am aflat.
1.Înainte de culcare este mai bine să citești o carte pe suport de hârtie
Am fost foarte sceptică în legătură cu teoriile plictisitoare cu privire la cât de dăunătoare sunt radiațiile ecranelor pentru creier și mă culcam liniștit cu televizorul pornit sau răsfoind ceva pe telefon. Dar se pare că specialiștii în somn aveau dreptate: dispozitivele electronice stimulează activitatea creierului și inhibă producerea melatoninei – hormon de somn.
M-am convins de acest lucru când am încercat să opresc telefonul și, prin urmare, am eliminat stresul provocat de diverse rețele sociale. În schimb, înainte de culcare, am citit cărți pe suport de hârtie și, am început să ațipesc mai ușor. Și după aceea, nu visam coșmaruri, pe care le aveam adesea, dar vise plăcute. Datorită acestui fapt, dormeam mult mai calm. Dacă nu vă place lectura, puteți încerca altceva, ce vă ajută ajută să vă relaxați. Yoga, o baie – totul funcționează foarte bine.
- Culcați-vă la aceeași oră – cheia pentru un somn bun
Ca și majoritatea celor care lucrează toată ziua, mă culcam, de obicei, într-un timp mai mult sau mai puțin rezonabil, având în vedere trezirea la 7-9 dimineața. Dar uneori mă culcam noaptea târziu, iar la sfârșit de săptămână dormeam până la amiază.
Un experiment de două săptămâni în baza regulilor “somnului pur” m-a convins că, prin schimbarea constantă a modului somn, distrugem activitatea ceasului biologic. Când am început să mă culc strict între orele 22:00 și 00:00, trezirea între 7 și 9 dimineața a devenit foarte ușoară.
În cea de-a doua săptămână nici măcar nu am avut nevoie de alarmă. Se pare că creierul meu trezea cu grijă corpul doar la ora la care planificasem să mă trezesc.
- Fără alcool înainte de somn
Înainte îmi plăcea să beau un pahar sau două înainte de culcare, pentru a mă relaxa și calma. Într-adevăr, după aceea, adormi mai repede, dar după un timp te trezești, uneori de mai multe ori, pentru că alcoolul încalcă așa-numita fază de somn rapid, cea mai importantă pentru odihnă și recuperare.
Nu mi-am permis nicio picătură de alcool seara și dormeam mult mai bine. La prânz, vă puteți permite un pahar, dar după aceea ar fi bine să bei câteva pahare de apă în decurs de câteva ore. După ora 20, este mai bine să nu beți deloc, pentru a nu fi nevoiți să vă treziți noaptea la toaletă. Iar dacă ai avut o zi foarte nervoasă, folosește remedii naturale pentru relaxare.
4.Telefonul o să vă ajute
Când m-am gândit prima oară să încerc “somnul pur”, am vrut să găsesc o modalitate de a evalua calitatea somnului fără a merge la o clinică specială. Astfel am aflat despre o aplicație, care folosește accelerometrul în telefonul mobil pentru a monitoriza mișcările persoanei pe toată durata somnului.
Înainte de a vă culca, stabiliți un interval de 30 de minute, în care trebuie să vă treziți (de exemplu între 7:00 și 7:30), iar aplicația vă trezește cu un semnal delicat în timpul fazei somnului rapid, când este mai ușor să vă treziți. Aplicația este o alternativă excelentă a deșteptătorului tradițional și, în plus, mi-a oferit o idee despre calitatea somnului meu.
Timp de două săptămâni am simțit că m-am odihnit și mă recuperam peste noapte mai bine ca niciodată. Așa am devenit și eu adeptă a “somnului pur”.