Cea mai bună mască pentru căderea părului! Nu vei mai avea nevoie de produse cumpărate!

După naștere a început să îmi cadă părul foarte puternic. De la început plângeam, apoi m-am calmat și am început să mă gândesc, ce e de făcut. Am umblat pe la farmacii, am încercat diferite șamponuri, balsamuri, uleiuri – bani în vânt.

După care am răscolit tot internetul în căutarea unui remediu de salvare, și deja eram pregătită să comand ceva, dar apoi m-a sunat mama, iar eu în panică i-am povestit ce problemă mă chinuie. Iar ea mi-a zis: „Nu te panica! Încearcă masca de păr a mătușii, ții minte, că ea doar pe aceasta o folosea. Ce te costă să încerci? După care mai vedem.” Ei bine, m-am decis.

Am făcut masca. Chiar după prima utilizare, părul a început să cadă mai puțin, după a doua utilizare – și mai puțin. După a treia – pieptenele era curat și cada la fel!

După câteva proceduri, au început să-mi crească fire noi, părul a devenit mai puternic și a căpătat o strălucire sănătoasă.

Așadar, iată rețeta măștii care mi-a salvat podoaba capilară:

  1. O lingură de suc de ceapă (dă o ceapă prin răzătoare apoi scurge masa obținută).

2.O lingură de miere de albine

3.Un gălbenuș de ou

4.1-2 linguri de ulei de ricin (cantitatea de ulei poate fi mărită, dacă pare puțin, dar, de regulă este suficient).

Amestecul obținut este unul destul de lichid. Aplică masca la rădăcini (eu am folosit o pensulă pentru vopsirea părului) ce rămâne se întinde pe lungimea părului. Pe vârfuri poți aplica ulei adăugător pentru hrănire. Învelește capul cu un prosop și lasă pentru 1 oră, după care clătește cu șampon.

La început o făceam de 2 ori pe săptămână. Apoi, pentru fixarea rezultatului 1 dată pe săptămână, timp de 2 luni.

P.S. Pentru ca mirosul de ceapă să dispară, trebuie că clătești părul cu infuzie de pătrunjel!