
Disconfortul este un partener esențial al schimbării. Din nefericire, deseori îl confundăm cu nenorocire și în încercarea de a face față acestei situații evităm schimbarea. Între timp, pentru a avea parte de schimbări importante, pentru a ne maturiza, a deveni un om de succes trebuie să trecem printr-un anumit disconfort.
Vedeți mai jos 9 stări emoționale care vă arată că fericirea e aproape.
1.Te simți pierdut.
Sentimentul de a fi pierdut, de fapt, este un semn că ați devenit mai prezent în viața voastră. Trăiți mai puține amintiri și gânduri despre viitor și mai mult timp rămâneți în prezent.
Până vă veți obișnui cu acest lucru, veți avea senzația că v-ați rătăcit. Dar de fapt adevărul este că v-ați regăsit.
2.Dereglarea somnului.
Sunteți brusc nevoiți să vă mutați, să divorțați sau v-ați pierdut locul de muncă, iar din aceste cauze dormiți mai mult sau mai puțin decât de obicei. Vă treziți în mijlocul nopții, pentru că vă frământă ceva. Există evenimente care ne schimbă cursul obișnuit al vieții.
3.Dorința de a fi singuri.
La un moment dat, ați fost dezamăgiți de colegi de serviciu, prieteni sau rude. Dacă prezența altor persoane a început să vă epuizeze, atunci este mai bine să petreceți o perioadă singuri, așa veți comunica cu subconștientul care încearcă să-ți comunice ceva.
4.Aveți mai puțini prieteni.
Vă simțiți din ce în ce mai incomod în compania unor prieteni „toxici”. Principala problemă a unor astfel de oameni este că ei înșiși rareori își dau seama de pesimismul lor, prin urmare, începeți treptat să ignorați vechii prieteni care vă fac să vă simțiți neconfortabil.
5.Sentimentul că toate visele tale se destramă.
Nu trebuie să vă simțiți dezamăgit că nu vi se realizează visele. Poate că în acest moment vă deplasați, fără să știți, spre o realitate mai bună decât cea pe care ați visat-o și care corespunde mai mult cu prezentul vostru și nu cu ceea ce v-ați imaginat cândva.
6.Sentimentul că gândurile tale sunt cel mai mare dușman al tău.
Trebuie să înțelegeți că propriile gânduri vă formează viața. Dacă veți fi conștient de acest lucru, veți începe să vă controlați gândurile.
7.Incertitudinea cu privire la cine sunteți cu adevărat.
Te simți nesigur de abilitățile tale, nu înțelegi ce îți dorești cu adevărat – suntem mereu indispuși și triști din această cauză. Dacă vă confruntați cu incertitudini și nesiguranță, acest lucru duce de obicei la ceva mai bun.
8.Respectarea propriei persoane.
Faptul că începi să te superi pe tine însuți pentru cât de mult îți permiteai să rămâi indiferent față de anumite lucruri sau cât de mult ai lăsat vocea altor oameni să sune în capul tău este un semn că, în sfârșit, ești gata să nu mai asculți tot ce se vorbește despre tine și că începeți să vă iubiți și să vă respectați.
9.Realizarea faptului că numai tu ești responsabil pentru viața și fericirea ta.
O astfel de autonomie emoțională este terifiantă, pentru că dacă ești confuz, toată responsabilitatea îți aparține. În același timp, realizarea acestui lucru este singura modalitate de a fi cu adevărat liber și de a lupta singur pentru fericirea ta, fără să aștepți ajutor din partea cuiva.