3 legi ale unei bătrâneți fericite, pe care oamenii le înțeleg prea târziu: Înțelepciunea unei persoane pentru cei cu vârsta peste 50 de ani

“Când te urmăresc doar eșecurile și necazurile, în ciuda tuturor meritelor, lași mâinile în jos – vrei doar să înțelegi după ce legi funcționează această lume. Aveam peste 80 de ani când viața m-a forțat să fac o alegere: fie trăiesc și mă bucur de viață, fie plec pe lumea cealaltă” – spune Alex.

Astăzi vom relata despre înțelepciunea unei persoane simple care a înțeles legile unei vieți fericite prin propria experiență amară.

Fericirea nu înseamnă absența problemelor, ci capacitatea de a le depăși
“M-am născut într-o familie destul de puternică și iubitoare. Tatăl a fost mai dur, dar pe dreptate, iar mama era cea care avea grijă de tot. Aceasta a format în mine o dependență rigidă: fericirea este atunci când totul este bine, când nu există probleme. De îndată ce problemele au apărut în familie, am fost foarte supărat și am așteptat să treacă totul cât mai repede. E jenant să recunosc, dar când am devenit matur, în viață m-am comportat la fel: dacă apărea vreo problemă în viața mea, fericirea o puneam pe al doilea plan și așteptam ca totul să se rezolve. Mai mult de atât, în cea mai mare parte a vieții mele, am așteptat să apară o „linie albă” și să dispară toate problemele. Era o dorință copilărească și naivă, dar chiar mi se părea că într-o zi toate probleme vor dispărea și nu se vor mai ivi.

Totul a început din copilărie și abia mai târziu, când am devenit tată, mi-am dat seama: în familia care am crescut de mic la fel existau probleme, dar erau ascunse de mine. Când am crescut și problemele au început să apară, am tot așteptat să fie la fel ca în copilărie: să nu am griji, dar de fiecare dată eram dezamăgit. Abia mai târziu mi-am dat seama că o astfel de atitudine față de viață m-a făcut inevitabil nefericit: viața este plină de probleme și griji, iar fericirea nu vine la cei care așteaptă o „linie albă”, ci la cei care știu să facă față problemelor. Am încetat să-mi mai fie teamă că vreo problemă îmi va perturba planurile vieții. Când mi-am dat seama de asta, am încetat să-mi consider viața ciudată, de parcă eram bântuit constant de probleme și eșecuri. Evident, problemele sunt neplăcute, dar nu ar trebui să ne distragă atenția de la principalul lucru – de a trăi fericit la orice vârstă.”

În copii trebuie să investești cu moderație
“Sunt deja bătrân, dar încă îmi amintesc sentimentul când îți ții copilul în brațe pentru prima dată. În acel moment devii alt om, deși tu însuți nu înțelegi încă acest lucru. Îți dorești doar să le oferi tot ce este mai bun și să-i îndrepți către o viață mai bună, ceea ce eu însumi nu am reușit. Copiii sunt singurii cărora dorești să le oferi totul, fără să aștepți nimic în schimb. La un moment dat, mi-am asumat întreaga responsabilitate pentru viața și fericirea copiilor. A fost o mare greșeală. Am avut grijă de copii atât de mult încât nu i-am lăsat să ia decizii singuri și am făcut totul pentru ei, gândindu-mă că așa le va fi mai ușor în viață. Dar cât de nedrept am fost. Îndepărtând toate obstacolele din calea lor, nu am făcut decât să îi dezic de posibilitatea de a înțelege ce înseamnă să fii independent, cum să faci față problemelor vieții.

După mulți ani, deja când copiii mei aveau proprii copii, am ieșit la plimbare cu Andrei, fiul cel mic al fiicei mele, el tocmai învăța să meargă. Eu, ca un bunic și un tată grijuliu cum eram și în trecut, l-am purtat peste fiecare bordură, lăsându-l să meargă doar pe un drum perfect neted și îl luam în brațe la fiecare denivelare – creând condiții ideale fără bariere. Fiica mea a văzut asta și a întrebat imediat: “De ce nu-l lași să învețe singur? Sarcina ta este să te asiguri că nu va cădea, dar lasă-l să încerce să depășească singur obstacolele!” Folosind un exemplu atât de simplu, am înțeles în sfârșit ce le lipsea copiilor mei și de ce i-am privat cu grija mea: sarcina principală a unui părinte este să arate copilului greutățile vieții și să-l lase să le depășească singur, fără a lua totul asupra sa. Dacă aș fi știut asta înainte, multe dezamăgiri și probleme din viața copiilor ar fi fost evitate.”

O persoană fără un anumit scop este nefericită
“O persoană care nu are un anumit scop în viață este o persoană nefericită. Iată mă trezesc dimineața, dacă nu am un scop, ce să fac? Să tânjesc sau să privesc toată ziua la TV? Fără a avea un scop anumit și mai ales când bătrânețea îți bate la ușă, este foarte ușor să te agăți de o sticlă sau să te superi pe viață și să spui că toată lumea a uitat de tine, că viața este nedreaptă și să te superi pe ea. Toate acestea constă în lipsa scopului. Să înțeleg acest lucru m-a ajutat un caz real din viața mea.

Odată am mers la un vechi prieten ce locuia într-un sector privat. Ca locuitor al orașului, am fost surprins de felul în care trăia: avea propriul său teren cu foișor și hamace, o baie pentru patru persoane, găini, gâște și așa mai departe, ceea ce părea un lux pentru un locuitor al orașului. A doua zi, am observat că gândul de a avea o casă la sol în schimbul apartamentului îmi aduce plăcere. Astfel s-a format un scop: mutare în casă nouă. Știam ce vreau și pentru ce mă trezesc dimineața – viața mea a devenit din nou plină de culori. Au trecut mai bine de zece ani de la acel moment, iar acum am propria mea casă la sol și am înțeles un lucru: o persoană fără un scop anumit este o persoană nefericită, întotdeauna trebuie să-ți dorești ceva și să faci tot posibilul ca să obții, indiferent de vârsta care o ai.”