„Zâmbește, asta îi irită pe cei din jur”

Astăzi am primit în dar flori, mi-a făcut plăcere. Florile mi le-a dăruit o femeie, ceea ce a fost neașteptat pentru mine.

Chiar lângă hipermarket, că unde în altă parte mai poate mama familiei să facă o ieșire în oraș în mijlocul zilei. Eu împingeam căruciorul plin cu rezerve pentru iubiții mei copilași, iar ea venea în întâmpinarea mea. O femeie de vârstă medie, poate mai în vârstă decât mine, cu părul scurt și încărunțit și cu un zâmbet trist pe față, ducea un braț mare de liliac. Știu, știu… nu e bine să te holbezi așa la oameni, dar să fiu întotdeauna politicoasă este mai presus de puterile mele, mai ales când vine vorba de florile mele preferate.

S-a primit așa că împing cu burta căruciorul, cu mâna dreaptă țin cutiile cu fulgi de porumb să nu se împrăștie, cu stânga încerc să găsesc telefonul ce suna întruna în geanta mea imensă, cu ochii țintiți la flori și merg, zâmbind prostește.

Și iată că femeia aceia, din senin, se oprește în fața mea și mă întreabă:

-Vă place liliacul?

-Mmm – m-am pierdut eu. Nu prea des se întâmplă ca străinii să-ți vorbească în stradă, cu zâmbet și fără să te jignească. Creierul meu a început să caute frenetic o explicație acestui comportament inadecvat.

După care mi-a stat rușine. Cu adevărat rușine, că m-am dezamăgit atât de mult în oameni, încât aștept de la necunoscuți doar ce e mai rău și nu pot să cred că unii pot zâmbi în mod dezinteresat.

-Sunt pentru dvs., – a continuat femeia, alegând o parte bună din firele pe care le avea în mână.

-Luați, luați! – îmi zicea ea, zâmbind tot mai luminos și oferindu-mi insistent buchetul de liliac.

Era atât de straniu, și mai neașteptat decât zâmbetul ei. Stăteam confuză cu acel liliac strâns cu mâna stângă, în care continua să sune telefonul. I-am strigat un „Mulțumesc” în spate acelei femei, care a reușit într-un mod magic să-mi facă ziua mult mai frumoasă.

Pentru câteva momente scurte părea că aș putea iubi întreaga lume, să-i zâmbesc și asta ar fi corect…

După care, alte două doamne treceau pe lângă mine și uitându-se la căruciorul meu, la flori și la zâmbetul meu prostesc, una îi zice celeilalte:

-Uite, merge vaca, se hlizește, acuș va începe să-și rugume liliacul.

Toate s-au întors imediat la locurile sale, după aceste cuvinte. Și am încetat să le zâmbesc trecătorilor, și mi-a trecut pofta să iubesc întreaga lume…