Era o seară caldă de primăvară. Pavel stătea în locul stabilit, ținând la spate un buchet mare de flori. El a venit mai devreme, ca să fie sigur că nu întârzie. Era o zi foarte importantă pentru el.
După mulți ani de iubire ascunsă, Pavel a decis să i se deschidă prietenei sale și să-i spună despre sentimentele sale. În ultima perioadă, el și Elena petreceau foarte mult timp împreună. Și aceste zile erau cele mai fericite din viața băiatului.
Afară era un timp frumos, așa că parcul de seară era plin de viață. Pavel urmărea oamenii care treceau pe alături. El radia de bucurie și le zâmbea trecătorilor. În același timp, Elena întârzia cu 20 de minute. Dar el era pregătit să aștepte, el era sigur că ea va veni. Fetelor li se permite să întârzie.
După încă vreo 10 minute îi vine un mesaj de la ea. „Iată-mă, dar nu voi veni. În ultimul timp ai devenit prea obsesiv. Bănuiesc, că ai unele sentimente față de mine, dar îmi place de altcineva. Sper să rămânem prieteni.”
Pavel era cât pe ce să scape telefonul din mână. În acel moment i s-a rupt ceva în interior. A încercat să o sune, dar ea nu a răspuns.
Băiatul a privit cu tristețe în jur: „Cum așa?” s-a gândit el, uitându-se la monumentul care i-a ținut companie ultimele 40 de minute. Pe alături continuau să treacă oamenii, dar Pavel nu-i mai observa.
Băiatul era distrus, nu îl țineau picioarele, iar inima era gata să-i sară din piept. El s-a așezat pe cea mai apropiată bancă, ținând buchetul de flori în mână, care devenise ca o cârpă roșie pentru un taur. Florile îl iritau, dar ceva în interior nu îl lăsa să le arunce.
Afară a început să se întunece. Pavel nu știa cât timp a trecut de când a citit mesajul. El stătea pe bancă cu capul plecat.
-Nu te întrista, totul va fi bine. Viața nu se sfârșește aici. – se auzi o voce mângâietoare de undeva din apropiere.
Pavel a ridicat ochii. În fața lui stătea o fată cu părul blond. Ea se uita la el cu niște ochi mari și albaștri. Privirea ei era mai caldă, decât o zi de vară.
Fata i-a zâmbit larg și se porni să meargă mai departe. În acel moment, Pavel a simțit că prinde noi puteri. Pe suflet i se făcu cald, iar obrajii au început să-i ardă.
-Așteaptă, ia acest buchet. Aș vrea ca aceste flori să aducă bucurie măcar cuiva.
Fata a râs și a acceptat buchetul.
-Eu sunt Elisa, iar tu cum te numești?
-Pavel. Dacă nu te grăbești, poți să te plimbi cu mine puțin?
Fata a acceptat. Ei s-au plimbat prin parc până târziu, discutând despre toate în lume. Timpul a trecut pe neobservate. Apoi, petrecând-o acasă, Pavel avea senzația că o cunoaște pe Elisa deja de foarte mult timp.
Seara, băiatul nu putea adormi. Evenimentele zilei trecute îi tulburau liniștea. Mai întâi a avut parte de o lovitură dureroasă, apoi a urmat un moment de fericire. El era impresionat de apariția Elisei. De parcă cineva acolo sus a decis să unească două suflete pereche.
Au trecut șase luni de atunci. O seară de toamnă, Pavel iarăși stă cu un buchet de flori lângă același monument și își așteaptă iubita. Ca de obicei, el a venit mai devreme. Este o zi importantă, de care el s-a pregătit foate mult. În această zi el o va cere pe Elisa în căsătorie. Pe aceeași bancă, care le-a schimbat viața.
Au trecut deja 20 de minute, dar fata nu a venit încă. Pavel începe tot mai mult să se îngrijoreze. După câteva clipe aude o voce la spate:
-Scuze, iubitule, te-am făcut să aștepți…