Nu am văzut nimic în jurul meu și totuși mă simt atât de legată de tine. Nu mi-ai spus niciodată să rămân, nici când îmi urlau ochii în gura mare că o să plec…nu mi-ai spus nimic, dar m-ai ținut acolo, cumva…m-ai legat cu bunătate, cu dragoste și răbdare. Și ce frumos m-ai strâns, lăsându-mi toată libertatea din lume în același timp. Mi-ai spus că mă susții să fac ce vreau cu lumea mea. Acolo, atunci, cu ochii tăi fixați în ai mei și ai mei în inima ta, m-am hotărât să fac din ea o lume pentru doi. Dacă ar semăna și a fermă, atunci ar fi perfectă…să am cai, și căței…și dragoste… și libertate. Ți-am plâns că nu mai am nimic nou în mine, că-s toată numai răni și mi-ai spus povestea celulelor care la cel mult șapte ani sunt total înlocuite…să fiu la propriu alta în șapte ani…nu par atât de mulți dacă ai rămâne lângă mine.
Ai intrat în haosul meu de parcă pășeai în paradis și m-am iubit și eu mai mult de când mă iubeai și tu. Mi-ai șoptit că am gust de stele și de univers, și chiar mă faci să te cred…chiar dacă am zile când mă simt praf, cinevă îmi spune că sunt praf de stele…și atunci îmi aduc aminte să strălucesc.
Din toți pașii obosiți, îi alegi pe cei mai zâmbitori si alergi spre mine…chiar si când mă apucă pe mine temerile, și alerg de lângă tine. Din toate gândurile ce aduc nori, îți storci hainele ude de atâta ploaie, că sa-mi pui mie soare în privire.
Din toată fericirea lumii, tu îmi faci fericirea fericită.