-Tati, atunci când copiii sunt lăsați, îi doare? – a întrebat brusc Lisa pe drum de la grădiniță spre casă.
Tata și-a luat fiica în brațe și a strâns-o la piept.
-Puiule, eu nu te voi lăsa niciodată. Îți promit.
-Bine, bine. Dar, oricum, spune doare?
-Bineînțeles că doare.
-Dar dacă îi lasă doar puțin, așa nu tare?
-Ce? – a întrebat confuz tatăl.
-Păi, Alex mi-a spus la grădiniță că l-a lăsat tata. Pe el și pe mama lui. Iar ei nu s-au lovit. Probabil nu i-a lăsat prea tare. Nu-i așa?
Tatălui i-a stat greu să respire. Iar fiica i-a pus capul pe umăr și continua să vorbească.
-Alex a spus că mama lui a plâns. Iar el nu a plâns. Probabil, pentru că este băiețel. Iar băieții nu plâng, așa e tati?
-Mhm…
-Chiar și atunci când sunt lăsați?
Tatălui îi era frică să-i răspundă ceva, căci fiica i-a zis că băieții nu plâng. Iar lacrimile i se adunau în ochi și emoțiile se grămădeau ca un nod în gât.
-Tati, îți spun un secret. Și eu aș plânge. – Fetița l-a strâns și mai tare. – Mă tem atât de mult să nu ne lași. Tu să ne ții bine, bine, să nu ne lași, ca noi să nu cădem. Trebuie să o întreb și pe mami, dacă îi este frică să cadă sau nu?
-Nu trebuie să o întrebi… – a clătinat din cap tatăl.
-De ce?
-Pentru că și așa e clar. Cui i-ar plăcea să fie lăsat. Nici pisoiului nostru nu-i place asta. Nu?
-Daaa! – Lisa a început a râde în hohote. – El acum e acasă?
-Acasă, unde să mai fie. Stă și se plictisește, îi este dor de tine…
-Și mie îmi e dor de el!..
Lisa a uitat imediat de Alex și de tatăl lui și a început să povestească cât de mult își iubește pisoiul, iar tata a oftat ușurat.