“Sunt o persoană înțelegătoare și fac lucruri bune, de ce am parte doar de ghinion?” Ți-a venit un astfel de gând în minte?
Sau așa: „Nu am omorât pe nimeni, n-am jefuit pe nimeni, mi-am făcut mereu sincer treaba – de ce am atâta suferință?”
Aud această frază destul de des și, la un moment dat, o spuneam și eu.
Deci, de ce, în ciuda eforturilor noastre de a fi o persoană bună, nu primim recompense pentru eforturile pe care le depunem?
Mulți dintre noi avem această convingere că fetele și băieții buni ar trebui să primească cu siguranță toate binecuvântările acestei lumi, iar oamenii răi ar trebui pedepsiți.
Dar… nu merge deloc așa.
Legea cauzelor și efectelor funcționează în lume, care, din păcate, nu se învață aproape în nicio școală. “Ce oferi aia primeşti”.
Iată câteva conexiuni pe care eu, ca cercetător al acestor cauze și efecte, le văd constant în soarta diferiților oameni:
Dacă te uiți la lume și la oameni în ceea ce privește dacă au sau nu dreptate, nu vei fi niciodată mulțumit de viața ta. Pentru că vei găsi o mulțime de lucruri greșite în ea.
Punctul de vedere „corect-greșit” duce la faptul că începi să evaluezi, nu să accepți. Respingerea generează suferință. De exemplu, nu accepți faptul că ești dependent de alți oameni. Negați acest lucru. Dar va exista suferință din cauza faptului că nu te accepți, nu încerci să te schimbi.
Ce se întâmplă când începi să te accepți ca fiind „slab”? Veți fi imediat motivat să vă maturizați, să vă separați, să vă bazați pe resursele dvs. Căci aceasta este o altă consecință – dacă te accepți pe tine, încetezi să te mai lupți cu tine însuți și vrei să te bazezi și mai mult pe resursele tale.
Sau iată un alt gând: dacă te aștepți ca cineva să-ți satisfacă nevoile, cu siguranță vei fi dezamăgit. Indiferent de ce așteptați – sprijin, recunoaștere, protecție.
Ți se poate părea că nimeni nu te iubește și, prin urmare, ești nefericit. Sau neapreciat. Sau toată lumea te exploatează și tu visezi să fii eliberat. Dacă crezi că depinde de altcineva sau, mai rău, nu-ți dai seama acestea sunt așteptările tale, vei fi cronic nefericit că te-ai putea elibera, dar nu știi asta.
Sau iată altă idee: Dacă nu îți recunoști nevoile, alți oameni la fel – nu le vor recunoaște, gândindu-se că nu ai nevoie de nimic.
Acesta este lotul de „oameni puternici”. În esență, mulți dintre ei sunt copii precoci care poartă o responsabilitate excesivă. Își ascund vulnerabilitatea, nevoia de iubire. Din această cauză, oamenii din jur au impresia că nu au nevoie de nimic și nu au nevoie de ajutor. Poate fi o dramă foarte mare și poate crea multă suferință!
Iată o altă cauză și efectul ei: a nu accepta responsabilitatea pentru contribuția ta la o relație, va duce la distrugerea acelei relații.
Dacă credem că facem ceea ce este „corect” și că ceilalți sunt de vină, ignorăm contribuția noastră la relație, oricare ar fi aceasta.
Prea mult control? Încercați să câștigați dragostea? Infantilism? Nu-ți recunoști sentimentele? Oricare ar fi, dacă nu suntem dispuși să recunoaștem ceea ce aducem în relație, cealaltă persoană nu poate suporta totul.
Nici orbirea noastră, nici scurgerea de emoții pe care o putem justifica, nici infantilismul nostru, din cauza căruia celălalt este obligat să-și asume mai multă responsabilitate… Distruge relația.
Și încă ceva: victima se transformă întotdeauna într-un persecutor.
Dacă speranțele noastre pentru cineva nu sunt justificate, vai de el. S-a investit atât de mult efort, atât de mult timp pierdut! Este totul în zadar? (răspunsul este da, dar nu trebuie să vă învinovățiți pentru asta.).
Pentru că atunci când viața mea nu depinde de cineva din afară care să mă răsplătească pentru că încerc să fiu bun, depinde să fiu conștient de contribuția mea și de consecințele ei.
Așa că poți ieși din cercul vicios al speranțelor și dezamăgirii, scăpând de complexul victimei, care nu poate decât să depindă de oameni și circumstanțe.