Neplăcut, dureros, dar nu-i nimic. În timp ce toți prietenii noștri comuni și mama îi lăudau noul interior la petrecerea organizată de sora mea cu ocazia finalizării lucrărilor de renovare a apartamentului, eu și copiii am făcut o plimbare în parc.
Încă cu o săptămână înainte mi s-a spus:
-Înțelegi și singură, copiii ăștia… Noi singuri am așteptat cu nerăbdare ca ai noștri să crească și să nu mai deseneze pe pereți. Scuze, dar ne vedem cumva pe urmă, bine?
Tapete desenate – nu e despre copiii mei. Ei niciodată nu au scris pe unde nu era voie. Nici în camera lor, nici în altă parte. Le-am pus întotdeauna pe îndemână carnețele, foi de hârtie, albumuri de desen.
Iată copiii surorii mele da… adevărați pictori: tot felul de mâzgâlituri, mașinuțe, căsuțe pe toate suprafețele din apartament, începând cu pereții și terminând cu frigiderul.
După această întâmplare, nu am încetat să comunic cu sora mea: familia ei venea la mine în ospeție, ne vedeam la cafenea. Și apoi, ca din senin, a sunat Dana să îmi spună noutățile:
-Am două vești, una bună și alta rea. Cea bună – sunt însărcinată, cea rea – divorțez de soț.
Ea mi-a cerut sfatul cu privire la sarcină, dacă e cazul să păstreze copilul. Nu sunt un bun consilier în astfel de probleme, așa că i-am spus că o voi susține indiferent de decizia luată. Dar, i-am sugerat cu acuratețe că, probabil, îi va fi greu cu trei copii, unul dintre care va fi foarte micuț.
-Doar tu cumva reușești de una singură! Unde sunt doi, va avea loc și al treilea! O să nasc…
Cu cât mai puțin timp rămânea până la nașterea celui de-al treilea copil, Dana venea to mai des în vizită la mine. Ea venea cu un scop anume, să mă convingă să locuim împreună:
-Împreună ne va fi mai ușor. Eu voi ieși în concediu de maternitate, copiii vor fi întotdeauna în grija mea. Tu vei da apartamentul tău în chirie, vom avea un venit suplimentar.
Sincer vorbind, m-am gândit la propunerea ei. Da, îmi era milă de ea. Înțelegeam că îi va fi foarte greu. Dar… să schimb modul obișnuit de viață nu îmi doream deloc. M-am sfătuit cu copiii, ei erau categoric împotrivă, fapt ce era logic. Acasă, aveau o cameră la doi. La mătușa lor, urmau să împartă o cameră la patru. Iar gândul să locuiesc în aceeași cameră cu un nou-născut mă speria și mai mult. Nu mai sunt la vârsta aceea deja.
Am sfătuit-o pe Dana să se împace cu soțul. I-am propus să o ajut cu hăinuțe, produse, dar nu și să mă stabilesc la ea.
Atunci când sora a înțeles că decizia mea va rămâne neschimbată, s-a supărat foc. Mi-a spus o mulțime de lucruri urâte – că o invidiez, că soțul ei era mai bun decât al meu, că din noi două ea e mai frumoasă, copiii ei sunt mai deștepți decât ai mei.
Nu știam ce să zic. Întotdeauna mi-am trăit viața și m-am bucurat de succesele și bunăstarea ei. Iar acum am auzit asemenea cuvinte…
Înainte de a pleca, sora a presupus posibilul motiv pentru care refuz să locuiesc la ea:
-Pur și simplu nu vrei să recunoști că te-ai supărat atunci când am încetat să te invit în casa mea, după ce am renovat totul!
Sper că Dana se va calma și va găsi putere în sine să privească situația altfel. Nu renunț la cuvintele mele – o voi ajuta după posibilități, dar nu așa cum își dorește sora mea.