
Odată, șeful a intrat întâmplător în colțișorul retras al femeii de serviciu, ea l-a servit cu cafea și fursecuri.
Fata nu era foarte frumoasă – plinuță și demodată. Lucra în calitate de femeie de serviciu, deși funcția ei se numea frumos: „gospodina de birou”. Iar după amiază, ea își pregătea o cafea instant. Și lua prânzul cu niște fursecuri. Nu se alimenta prea bine, dar în schimb economisea bani. Și iată că șeful a intrat la ea dintr-un motiv oarecare; ea l-a servit cu cafea și frusecuri. Era simplă și modestă, ca un copil.
Șeful ei trăia într-un ritm nebun, nu avea timp nici măcar să mănânce. S-a așezat pe scaun, și-a băut cafeaua, a gustat din fursecuri și a început să-i povestească despre biscuiții care îi plăceau în copilărie. Bunelul său i le cumpăra tot timpul, aveau ciocolată deasupra și se topeau în gură. Foarte gustoase! După asta a plecat.
Câteva zile mai târziu, a trecut din nou pe la ea și a cerut o cafea – întârzia la o întâlnire și nu mai avea timp să aștepte până când secretara o să i-o pregătească. Merge și solubilă! Și i-a povestit cum în copilărie a mers la pescuit și ce peripeții a avut în acea zi.
Iar fata îl asculta cu gura căscată, atât de interesant povestea el despre viața lui. Când o făcea să râdă în hohote, când să lăcrimeze de milă. Șeful intra tot mai des pe la ea și ei beau acea cafea oribilă, fără a observa cât de dezgustătoare este. Și mâncau fursecuri. Iar într-o zi el a adus un tort. Dar nu i-a zis ei că trebuie să mănânce mai puțin, că e grăsuță… Dimpotrivă, o servea cu cele mai mari bucăți tăiate cu un cuțit din plastic.
Și continua să povestească, să povestească… Cum i-a murit fiul, cum l-a părăsit soția de dragul altuia, cum a ajuns la închisoare și cum a scăpat, cum și-a schimbat viața… A fost o poveste lungă de povestit, iar apoi ei s-au căsătorit. El era cu douăzeci de ani mai mare decât ea – ei și? S-a îndrăgostit de ea nespus, pentru bunătatea și simplitatea ei.
Se pare că totuși cafeaua nu era chiar atât de oribilă. Sau povestirile lui erau atât de captivante – îi plăcea să povestească despre viața lui. Dar, numai că de-a lungul vieții nimeni nu l-a ascultat. Există mulți oameni de succes, frumoși, puternici, dar care nu au cu cine să vorbească sufletește.