„Reține, un fiu de servitoare niciodată nu va deveni director!” – spunea profesoara noastră!

În clasa noastră învăța un băiat pe nume Pavel. Nu se evidenția prea tare, nu era nici codaș, nici eminent, avea o plăcere aparte față de matematică. Chiar a participat la unele olimpiade.

Mama lui lucra la școală în calitate de femeie de serviciu și, deseori, el rămânea după ore ca să o ajute. Căra gălețile cu apă, spăla podeaua, ștergea praful împreună cu ea. La început, colegii îl luau în derâdere. Dar el nu prea recționa la aceste batjocuri și, foarte curând, toți s-au plictisit de acest subiect. În clasele mai mari, deja toți se obișnuiseră și o mai ajutau pe mama lui câte puțin.

Aveam o profesoară de biologie, o chema Rosa Iosif, o doamnă foarte neplăcută. Noi o porecleam Rosa Iosea sau simplu – Iosea. Era o persoană destul de mercantilă și întotdeauna se străduia să fie politicoasă și răbdătoare cu acei copii, a căror părinți erau mai avuți sau ocupau funcții înalte. Cu ceilalți nu prea își alegea cuvintele.

Dezgustul ei față de Pavel era unul deosebit. Era suficient să vină nepregătit la oră sau să facă puțină gălăgie în clasă, ea se încărca cu o energie nebună și începea să-l certe. Îi spunea lucruri de genul: „nu vei reuși nimic în viață”, „vei deveni o povară pentru societate”, „cei ca tine le strică viața celor din jur”.

Odată, într-un astfel de moment, ea a rostit o frază, care chiar și mie mi-a părut foarte neplăcută: „Reține, fiul unei servitoare niciodată nu va deveni director, la fel cum fiul unui director niciodată nu va cădea până la nivelul unui servitor!”

Recent, am împlinit 20 de ani de la absolvire și am organizat o întâlnire cu foștii colegi de școală. Au fost cam jumătate dintre absolvenții anului nostru, inclusiv și Pavel. Am invitat diriginții și câțiva profesori pentru a ne aminti de acele timpuri.

Deși a îmbătrânit, Iosea nu și-a schimbat deloc caracterul – chiar din pragul cafenelei a început să-i întrebe pe toți, care și ce a reușit în viață.

Când a ajuns la Pavel, ea l-a întrebat sarcastic: „Și tu, băiete, sper că nu speli podelele acum?”. Fără urmă de zâmbet pe față, el i-a răspuns calm: „Construiesc case!”.

-Ești constructor? – a continuat doamna Rosa.

-Nu chiar. Am propria mea firmă de construcție. Eu sunt directorul general… – a răspuns modest Pavel.

Fața lui Iosea s-a înăcrit, ea a început să se bâlbâie. Ultima lovitură pentru ea a fost faptul că, atunci când a ieșit din cafenea pentru a pleca, Pavel l-a rugat pe șoferul Mercedesului său să o conducă acasă.

Vai, cu ce mutră a urcat ea în mașină!..