Mama m-a născut când avea doar 16 ani. A mers la asta, necătând la circumstanțe. Dacă aș compara copilăria mea cu a altor copii, pot spune că a fost normală.
Tatăl meu s-a angajat la două servicii, astfel încât să ne întrețină pe mine și pe mama. Mama era totul pentru mine. Părinții ei au alungat-o de acasă, după ce au aflat de sarcină. Dar ea a reușit să găsească forțe în sine, a născut, a avut grijă de mine și m-a iubit foarte, foarte mult. Pot spune că nimeni altcineva nu m-a iubit atât de mult.
Prima mea zi de școală nu a fost atât de fericită. Mai exact, deloc. Mama s-a îmbolnăvit grav. Am mers la școală cu tatăl meu. Credeam că vrea doar să petreacă timpul cu mine.
Curând, mama a murit. Tatăl meu nu a încercat să ascundă adevărul de mine. Mi-a spus totul deodată. Cred că nu s-a gândit la sentimentele mele, nu-i păsa de asta.
După ceva timp, și-a adus o nouă soție. O altă femeie în casa noastră, după mama mea… A început să bea și să facă petreceri. Nu era zi fără alcool. Sticle împrăștiate, mizerie, haos – așa putea fi descrisă starea casei noastre de atunci.
La 13 ani am început să lucrez câte puțin după ore. Trăiam mai mult pe la rude. Casa era într-o stare groaznică. Prietenii de pahar ai mamei vitrege erau permanent acolo. Mă speria gândul despre viitorul meu.
De vreme ce nu aveam nimic nou și „prestigios”, colegii de clasă nu îmi vorbeau și își băteau joc de mine. Nu aveam prieteni, nu povesteam nimănui detalii despre viața mea. Când a venit ziua absolvirii, eram fericită. Credeam că voi putea începe o viață nouă. Proprietara magazinului unde lucram, mi-a oferit o rochie frumoasă, pentru a arăta bine la bal. Nu vă puteți imagina, cât de fericită eram…
La restaurant a venit tatăl meu criță beat și a început să mă bruscheze, învinovățindu-mă de toate păcatele. A spus că din cauza mea nu a reușit să-și aranjeze viața. Apoi a luat un cuțit și a trecut cu el în jurul gâtului meu. El a fost reținut de poliție, iar eu am ajuns în terapia intensivă.
Tatăl meu a ajuns la închisoare, dar eu am supraviețuit și am ieșit din spital. Credeți că am început o viață frumoasă de adult? Nu. Mama vitregă a ocupat apartamentul părinților mei, așa că nu aveam unde să locuiesc.
Deși trăiam greu, nu pot spune că învățam rău. Am reușit să fiu admisă la un colegiu. Acolo l-am cunoscut pe Maxim. M-am îndrăgostit. Peste câteva luni am început să locuim împreună. După care am aflat că sunt însărcinată. Atunci nu planificam să avem un copil, dar nu am putut să renunțăm la el. El m-a cerut în căsătorie, apoi a spus că vrea să-mi cunoască părinții.
I-am povestit sincer povestea vieții mele. Am crezut că mă va susține, dar nu… M-a dat afară din casă. El a spus că nu vrea să se căsătorească cu o fată dintr-o familie antisocială. Încă o trădare… Am fost nevoită să rătăcesc prin garsoniere închiriate, cu un copil mic în brațe.
Acum am 28 de ani. Cu un an în urmă ne-am stabilit cu traiul în Germania. Am un fiu minunat. Chiar și după ceea ce mi s-a întâmplat, nu pot spune că îmi este frică de o relație nouă. Mai degrabă, nu am nevoie de asta acum.
Mama mea vitregă a decedat. Tata este bolnav și m-a dat în judecată pentru a-i achita pensia alimentară, dar am câștigat procesul. Iar fostul meu încă mai locuiește cu părinții în apartamentul lor și din contul lor.
Iar eu chiar vreau să cred, că după toate prin câte am trecut, la mine și la fiul meu totul va fi bine!