Recent a trebuit să mă pensionez. M-am bucurat de momentul care a apărut pentru mine ca o binemeritată odihnă, îngrijindu-mă de treburile mele. Din când în când stăteam cu nepoata mea. Mi s-a potrivit total acest lucru, pentru că a privi un copil cum crește este o mare fericire.
Dar timpul a trecut… Nora va ieși din concediul de maternitate. Și totul este bine, însă au început nenumărate indicii că bunica, adică eu, ar trebui să stau cu copilul. Ea și fiul meu s-au plâns tot timpul de cât de greu este să găsești o dădacă sau o grădiniță, de câți bani este nevoie pentru toate acestea. Era imposibil să-i încredințeze altcuiva, pentru că ei încă lucrau și pur și simplu nu aveau timp.
Am înțeles ideile lor, dar m-am prefăcut că nu înțeleg indiciile…
Și totul pentru că eram conștientă de amploarea responsabilității și a sarcinii. Deja voiam să îmi iau timp pentru mine și să nu arat ca dădacă. Dar nora mea a decis totuși să meargă la muncă și a început să mă implore sincer. Erau convinși că asta va fi doar pentru o perioadă și foarte curând vor rezolva cumva problema.
Mi-a fost incomod să-i refuz, pentru că sunt bunică. Așa că am fost de acord să ajut. Dar, ca urmare, copilul mi-a fost complet încredințată asupra mea… Timp de un an am stat cu copilul zi de zi, pentru că tinerii părinți erau epuizați și ocupați tot timpul. Nici măcar nu voiau să vadă că acest lucru mă face să mă simt inconfortabil. Drept urmare, pur și simplu am încetat să mai am timp să trăiesc pentru mine. Tot timpul și energia mea au fost dedicate creșterii nepoatei mele.
Nimeni nu a acordat atenție faptului că am propria mea viață, soț, prieteni, hobby-uri. Toată lumea m-a perceput ca pe o persoană de care pot fi atârnate toate responsabilitățile și voi percepe asta – creșterea nepoatei, ca pe o plăcere. Dar nu, dragii mei! Mi-am crescut copiii pe cont propriu și nu am cerut ajutor nimănui. Deci, de ce am acum și eu grijă de copiii lor?
În cele din urmă, și-au înscris fiica la grădiniță. Dar, în același timp, aflat vestea că așteptau un al doilea copil… Desigur, mă bucur mult pentru ei, dar i-am avertizat că refuz categoric să fiu dădacă pentru copiii lor. Sunt hotărâtă să păstrez o distanță sănătoasă și să mă angajez în viața personală, pentru că sunt și eu o persoană vie care are nevoie de odihnă, dezvoltare și distracție.
Copiii tăi ți-au încredințat total nepoții? Cât de des fac asta?