Ce moștenire lasă omul acestei lumi, atunci când timpul său se apropie de sfârșit? Fiecare dintre noi crede cu naivitate că fotografiile sale, cuvintele, lucrurile personale și viața în general sunt interesante și importante, dacă nu pentru întreaga lume, atunci cel puțin pentru cei dragi. Dar, oare așa este?
O tânără și-a împărtășit gândurile, după ce a realizat că după plecare, din viața omului rămâne foarte puțin, aproape nimic.
Ce rămâne după?
„În căutarea unei locuințe de închiriat, am vizitat un apartament pe care noii stăpâni încercau să-l ofere chiar după moartea proprietarei. Era un apartament sumbru, cu trei camere.
Se pare că moștenitorii locuiau departe și nu prea doreau să se mute aici. Nici nu s-au deranjat să facă curățenie sau să scoată lucrurile. Apartamentul arăta așa, de parcă stăpâna a ieșit după o pâine la magazin…
Aveam senzația că ea acuș va intra și va întreba: „Oameni buni, ce faceți aici?”
Mă uitam la televizorul masiv de pe masă, bobina de ață și andrelele de alături, vaza plină cu nasturi. Alături un bufet cu pahare multicolore, din care, se pare, deseori se bea vin…
Pe perete, fotografia unei fetițe în șapcă și haină de blană. În debara, aranjate frumos paltonul și cizmele de iarnă. Și peste tot calendare: femeia urmărea cum trece timpul.
Pe dulapul de la bucătărie, o cutie cu vitamine – ea planifica să trăiască mult și fericit. În schimb, cutii cu medicamente nu se vedeau nicăieri – nimeni nu a fost bolnav.
Stăpâna ocupa toate cele trei camere. Dar nu trăia singură. Peste tot se simțea mirosul de pisică, iar șamponul pentru pisici mi-a confirmat presupunerea. Aici pisicile erau pe primele roluri și se pare că ele au fost date afară chiar din urma sicriului.
O bibliotecă mică. Nu din cele artificiale, care sunt adunate de obicei, selectându-se cărțile după culoare și dimensiune, ci una reală, vie. Aceste cărți au fost citite și recitite, au fost aduse altele proaspete și păstrate cu grijă. Aici puteai găsi și filozofie chineză, și detective, și câteva romane de dragoste.
Ce a rămas în urma acestei femei? Doar un apartament în capitală, pe care rudele oferind-o în chirie, pot acum să nu mai lucreze. Până astăzi, eu credeam în propria mea nemurire. Eu făceam planuri, adunam bani, așteptam viitorul… Acum am văzut ce se întâmplă după.”
Această povestioară arată încă o dată că omul își supraestimează foarte mult semnificația pentru această lume. Tot ce este material, tot ce noi apreciem și adorăm este de fapt ridicol și nesemnificativ.