La intrare în bloc era întuneric. Alexandru a pornit lanterna, a pus scara și a înlocuit becul ars. Era deja un fel de ritual, o dată pe lună becul era spart sau ars.
Vecinii mergeau luminându-și calea spre lift cu telefonul, dar le era greu să jertfească câțiva lei și 5 minute din timpul lor pentru a schimba becul. Doar Alexandru o făcea. În ciuda vârstei solide a casei, aceasta nu putea fi numită veche. Pereții era decorați cu desene, proaspăt vopsiți, balustradele scării erau noi. Evident, casa era îngrijită de locuitori.
A scârțâit ușa de la intrare. Clătinându-se, vecinul Nicolae urca pe scări.
-Oo, Alex. Ce faci acolo? Iarăși schimbi becul?
-Da. Doar nu se vede nimic.
-Omule, de câte ori să-ți spun! Nu e obligațiunea ta. Guvernul ar trebui să o facă pentru tine! Tu plătești impozitele? Plătești! Și ce primești înapoi? Pe dracu’! Așa că las-o și tu baltă, hai să bem o bere mai bine!
-Nu, merci. Trebuie să îmi iau fiul de la școală.
-Ei, bine atunci!
Alexandru s-a întors în apartament, s-a îmbrăcat și a ieșit afară. Afară ningea, iar zăpada se aduna în straturi de-a lungul străzii. Doar în fața scării lui era curat. Pentru că, tot el a ieșit cu puțin timp în urmă cu o lopată și a curățat-o.
-Ticăloșii, doar la o intrare au curățat! Iar de ceilalți nu le pasă! Măturătorii ăștia… să nu-i văd! – la intrarea de alături, un tip în palton negru a ieșit din mașinuța lui nouă și căuta cine se face vinovat de troiene.
Alexandru a zâmbit și a pornit spre școală. Avea de mers doar 5 minute. El mergea și admira peisajul iernii.
Intrând în coridor, el a văzut cum o profesoara îl ținea de mână pe fiul său. Alături stătea alt băiat cu o vânătaie sub ochi și părinții acestuia, care îl așteptau cu nerăbdare pe Alexandru.
-Avem ceva de discutat!
-Vă ascult, doamna Anastasia.
-Fiul dvs. a lovit un coleg de clasă. Ce fel de educație e asta?
-Cristi, de ce l-ai lovit? – și-a întrebat Alexandru fiul.
-El mi-a aruncat ghiozdanul în coșul de gunoi! – a răspuns băiatul, privind rușinat în podea.
-Atunci ai făcut totul corect.
-Ce?! – au exclamat în cor părinții și profesoara.
-Fiul dvs. l-a ofensat și l-a înjosit pe al meu. Pentru asta și a primit un pumn drept răspuns. Anume așa îl educ eu. Cum ar fi trebuit să reacționeze el după părerea dvs.?
-Ar fi fost mai bine să se apropie de mine și să-mi spună! – a strigat profesoara.
-În primul rând, s-a întâmplat în clasa și prezența dvs., deci vă faceți și dvs. vinovată.
-Eu ieșisem…
-În al doilea rând, atunci când omul este înjosit, mai ales dacă este vorba de un băiat, el trebuie să fie în stare să își soluționeze problemele de sine stătător, nu să alerge să se plângă cuiva. Atunci când va deveni bărbat adult, unde să meargă să se plângă când va fi ofensat sau înjosit?
-La poliție! – au răspuns părinții celuilalt băiat.
-Desigur, trebuie să se străduie să acționeze în limitele legii. Dar, mai întâi de toate, trebuie să poată să se protejeze pe sine și pe cei apropiați.
Alexandru și-a luat fiul de mână și a plecat acasă. Pe drum a avut o discuție cu fiul:
-Sunt mândru de tine! Ai procedat corect.
-Mulțumesc tată! – băiatul își privea cu zâmbet tatăl. – Dar, spune-mi, de ce profesoara m-a certat iar tu mă lauzi? Doar mi-ai zis că trebuie să ascult de cei mai mari.
-Tu singur trebuie să știi când și cum trebuie să acționezi, fără ajutorul meu sau al mamei. Chiar dacă vei lua o decizie greșită, trebuie să înțelegi că aceasta va avea consecințe. Înainte să te plângi, să ceri ajutor, trebuie să încerci să soluționezi problema cu propriile puteri. Ai înțeles?
-Da, tată!
-Da, și de azi înainte nu îți voi mai verifica agenda. Sunt sigur că vei reuși să faci față studiilor și fără controlul meu. Singur.