Tuturor ne sunt cunoscute călătoriile cu trenul. Nu întotdeauna oamenii își pot permite luxul de a zbura cu avionul, unii sunt nevoiți să beneficieze de serviciile transportului feroviar. Acestea se pot transforma în adevărate aventuri, poți face cunoștință cu oameni diferiți, uneori plăcuți și binevoitori, iar uneori ca în această istorioară!
„Am planificat împreună cu sora o călătorie la mare. Ne-am cumpărat bilete din timp, ambele în același vagon de dormit, pe paturile de jos. A venit ziua plecării, am ajuns la gară, am urcat în tren și ne-am ocupat locurile, așteptând când va porni trenul. Brusc, în vagonul nostru intră o doamnă mai în vârstă, se așează alături de mine, călcându-mă în același timp pe picior, și îmi zice:
-În sfârșit, am ajuns. Fetița îmi va ceda locul și călătoria va decurge foarte bine, nu-i așa, dragă?
-Nu, îmi pare rău, dar nu vă voi ceda locul meu! – i-am răspuns eu cu glas ferm.
La care tanti începe să țipe și să mă intimideze, reproșându-mi că nu am nicio educație, că nu știu să vorbesc cu oamenii mai în vârstă și că nu o respect. Îmi pare rău, e corect să-i respecți pe cei mai bătrâni, dar să devin victimă a impertinenței nu am de gând.
Am refuzat să-i cedez locul și i-am cerut să îl ocupe pe al ei. De fapt, văzându-i dimensiunile cu greu îmi imaginam cum va urca pe patul de sus. Dar acestea nu sunt problemele mele, nu-i așa? Noi am cumpărat bilete cu o lună înainte de călătorie. Paturile de jos erau libere, eu nu le-am cerut de la alții. Ce a împiedicat-o pe această femeie să se gândească la propriul confort și să-și cumpere bilet din timp, ca să nu apară asemenea conflicte?
Dacă acest gând nu i-a venit în cap, atunci de ce eu ar trebui să am grijă de confortul ei? La neînțelegerile noastre a intervenit conductorul și mi-a cerut să-i ofer locul meu și să urc eu pe patul de sus. Eu am refuzat, cerându-i să găsească altă soluție, care nu privează oamenii de confortul lor! Apoi a mai apărut un om, nu știu ce funcție avea. El a ascultat argumentele mele, apoi ale doamnei. În cele din urmă, el i-a propus să treacă în alt vagon.
Problema a fost soluționată. Și nu regret absolut deloc că am procedat anume așa. Sora mea la urmă mi-a zis:
-Ești bravo! Eu nu aș fi putut să fac asta, aș fi fost nevoită să merg pe patul de sus…
Pentru nimic în lume!”