Am venit în ospeție la prietena mea. Ea are doi copii – unul de 3 ani și altul de 6 ani, băieței. În drum spre ei am cumpărat un tort la ceai, iar copiilor niște fructe și câte un ou de ciocolată cu surpriză în interior. Am intrat, m-am salutat, am oftat un pic la tema „Cât de repede cresc copiii străini”. Le-am dat copiilor ciocolatele, iar tortul și fructele le-am pus pe masă la bucătărie.
Cel mic a început imediat să scoată ambalajul, iar cel mai mare s-a uitat lung la mama. Eu nu am înțeles, ce se întâmplă.
Apoi, ea îi zice: „Ei bine, mănâncă, dacă Ana ți-a adus. Dar surpriza din interior să i-o dai fratelui după asta.”
Eu o întreb pe prietena mea:
-Cel mare are alergie sau care e problema?
-Nu, de unde ai luat-o?
-El a început să mănânce ciocolata doar după ce i-ai permis tu. M-a uimit un pic asta.
-Noi nu îi cumpărăm aceste ciocolate acum. Acolo nici nu ai ce mânca, iar cu acele jucării din interior el nici nu se joacă. Acasă sunt destule dulciuri. Iar acesta mic adună colecții din aceste jucării-surprize.
Eu nu știam ce să zic. O întreb: -Este ceva ce îi cumpărați și celui mai mare, dar celui mic nu îi dați?
-Nu, așa nu facem. Cel mic plânge dacă fratele lui nu se împarte cu el.
Apoi, am mai aflat că celui mare nu îi cumpără iaurturi pentru copii, doar fratelui mai mic. Motivul este că acestea sunt prea scumpe. Cel mare poate mânca și iaurt din ambalaj obișnuit.
Ca să înțelegeți: ei nu sunt o familie săracă. De la un iaurt sau un ou de ciocolată în plus, nu cred că ar sărăci de tot.
Nu pot să înțeleg, de ce unele mame fac această diferență între copii. De ce celui mic i se permite mai mult, iar cel mare trebuie să se mulțumească cu ceea ce este? Oare el nu e tot copil?