Lecția pentru care vei fi recunoscător: „Nu am avut noroc în viață, încă din momentul concepției mele”

„Nu am avut noroc în viață, încă din momentul când am fost conceput…” – așa și-a început istorioara profesorul nostru bătrân. Eram un grup de oameni de afaceri, antreprenori, manageri la niște cursuri de implementare a noilor tehnologii în marketing.

El a ieșit de după pupitru, s-a așezat pe prima bancă din față și a rostit această frază.

-Vreți să auziți povestea tristă a vieții mele?

-Desigur că da!- am răspuns noi. Și ne-am pregătit să îl compătimim.

„Nu am avut noroc în viață, din momentul când am fost conceput… Tatăl meu a dispărut din viața mea de îndată ce a aflat că prietena lui minoră – o fată mulatră, care prefera viața de noapte, a rămas însărcinată. A dispărut de parcă l-a luat vântul!

Ghinionul meu abia începea… Tânăra mulatră, deși a dus sarcina aproape de termen, îndată ce a auzit primul meu strigăt, m-a abandonat. Așa că eu, un micuț crud, lipsit de apărare, care tocmai a venit în această lume ciudată și necunoscută, am rămas complet singur…

Mai departe – și mai rău… Nu am fost adoptat în copilărie – eram slab și bolnăvicios. Plus la toate, fiind născut de o mulatră, în acea perioadă aveam foarte puține șanse de a fi adoptat. Așa am ajuns la orfelinat.

Era un orfelinat pentru copiii de culoare, eram acolo care mai de care! Am avut ghinionul să îndur de toate și să aflu: cum se bat chinezii, cum scuipă mexicanii și cât de dureros pișcă afro-americanii…

Nici în studii nu am avut noroc… Profesorii se schimbau foarte des. Deseori același profesor preda mai multe obiecte. În fine, un ghinion total!”

Apoi profesorul tăcu, se uită câteva minute în podea apoi ridică ochii la noi. Noi îl priveam compătimitor, fără să înțelegem de ce a început să vorbească despre asta.

-Am obosit să vă povestesc asta. Nu este despre mine… Vreți să auziți povestea MEA?

„În general, sunt un mare norocos în viață! Am avut noroc, chiar din momentul concepției mele, când ratatul meu de tată a dispărut din viața mea și a mamei mele, odată și pentru totdeauna. Posibil a simțit, că nu va reuși să-mi ofere ceea, ce mă vă ajuta să supraviețuiesc. Îi sunt recunoscător pentru această decizie… Cine știe cum aș fi crescut și ce mi s-ar fi întâmplat, dacă aș fi copilărit alături de el.

Tânăra mulatră a renunțat la mine chiar în sala de naștere. Și acesta la fel era un noroc! Pentru că dacă m-ar fi luat cu ea, nu sunt sigur că aș fi rămas în viață… Dar așa am avut o șansă să trăiesc, pe care mi-a oferit-o ea. Îi sunt recunoscător că m-a abandonat. Și nici nu vreau să-mi imaginez, cum și unde aș fi trăit dacă nu lua această decizie. Asta m-a făcut mai puternic, căci de mic am înțeles că nu am de la cine aștepta sprijin, sunt de unul singur în acest univers.

Am avut norocul să nu fiu adoptat în copilărie, căci în caz contrar aș fi avut condițiile confortabile, grija și căldura care nu mi-ar fi permis să devin atât de puternic și încrezut în sine. Anume viața la orfelinat m-a învățat să fiu rezistent: am învățat de la chinezi să lupt, de la afro-americani să pișc, dar și să scuip știu oho-ho! – A zâmbit el.

Ce ține de școală, în general e o poveste aparte! Profesori erau puțini. În liceu m-am împrietenit cu profesorul de biologie, care era ca o adevărată enciclopedie – atât de mult îi plăcea ceea ce face. Tot el preda matematica, fapt ce ne permitea să ne întâlnim la ore în fiecare zi! Comunicam foarte mult. El m-a făcut să îndrăgesc cartea, să merg la ore, să învăț aceste domenii și să fac alegerea viitoarei mele profesii.

După asta a fost universitatea. Apoi, activitatea științifică. Familie. Copii. Nepoți. Mă bucur că m-am născut sub o stea norocoasă!

-Iată două povești, două puncte de vedere asupra unei aceleiași vieți, – a spus el, ridicându-se de pe bancă și ținând în față palmele deschise, ca talerele balanței. – Pe care dintre ele o preferați?