La cei 30 de ani ai mei am înțeles un simplu adevăr: cu cât mai multă atenție îi acorzi omului, cu atât începi să-l interesezi mai puțin. Am înțeles, că atenția nu trebuie să fie niciodată prea multă. Nici față de femeie, nici față de copii. Atunci când există prea multă, ea devine enervantă. Treptat, o astfel de atenție trece în conceptul de „control”. Mănâncă, fă, îmbracă-te mai gros, nu merge încolo, unde ai fost, cu cine, când… Crede-mă, orice exces de atenție joacă pe nervi.
Fiecare om, indiferent de vârstă, are propriul spațiu personal. Și acesta trebuie respectat. Păcat că am înțeles acest lucru abia la 30 de ani. Însă, mă bucur că totuși l-am înțeles. Fostei mele soții i-am acordat exact această atenție enervantă. Desigur, atunci nu îmi părea așa, dar pentru ea a fost exact așa. După puțin timp, între noi doi a apărut un perete și cu cât mai mult încercam să distrug acest zid, cu atât el devenea tot mai mare și mai rezistent. Trebuia să mă calmez și să încetez să mai lupt.
În cele din urmă am divorțat. Fiecare și-a văzut de calea lui. Atunci am înțeles, că atenția are o doză anumită pentru fiecare persoană. Este necesar să îți dai seama de asta și să nu exagerezi. Este singura modalitate de a construi relații sănătoase și a de menține un interes reciproc sănătos.
Apropo, acest lucru se referă nu doar la adulți, dar și la copii. Trebuie să le acorzi o atenție moderată, să nu-i sufoci cu grija și curiozitatea excesivă. Copiii îți vor da de știre în caz că duc lipsă de ceva.