Jurnalul unui tânăr tătic: „În camera s-a făcut liniște și am decis să verific, ce face fiul meu acolo…”

Fiul meu împlinește curând 3 anișori de zile. Este un mic bărbat deja. Pare că nu demult la externarea de la maternitate mă uitam la această mutrișoară micuță, cu emoții în suflet nemaitrăite până atunci. Curând vor fi trei ani.

Cu câteva zile în urmă am fost la prima serbare de la grădiniță. Și iată că e sfârșit de săptămână. E vineri seara. Stăm cu soția pe canapea și privim copleșiți de nostalgie fotografiile din telefon. Alex se joacă pe lângă noi cu mașina lui de pompieri, venind periodic la noi și arătând la ecranul telefonului: „Ăsta e Alex”, ”Aici e tati!”

După ceva timp, Alex se pierde din câmpul nostru vizual. „Ai observat, că Alex s-a închis în cealaltă cameră?” o întreb eu pe soție, făcându-i semn către ușă.

„Hai să vedem, ce face el acolo?” – nu a reușit soția să zică, cum am auzit din cameră bolmojeală. Îndată mi-au venit în cap clipurile de pe internet, în care micii au desenat pe tapete sau au împrăștiat pământul de la flori prin toată casa.

Deschidem încet ușa, băgăm nasurile ambii și vedem că în cameră e liniște, jucăriile sunt aranjate frumos pe pat. Chiar prea frumos și cu grijă. Alex aleargă de la raftul cu jucării spre pat și continuă să le aranjeze pe toate în rând.

Așezându-se pe pat, el ia un ursuleț în brațe și începe să îi explice: „Acesta e lapte. Asta e banană. Acesta e măr. Pâine. Suc.” După ce ne-a observat, a tăcut și a zâmbit rușinat. S-a creat impresia, că el explica noului vânzător ce și unde se află.

-Ce faci, Alex?

-Să mergem, tati. Să ne jucăm de-a magazinul!

Primul cumpărător a fost mama. Ea a cumpărat lapte, oferindu-i o mână de bănuți imaginari. Dar, se pare că pe tânărul antreprenor nu-l deranja faptul că banii nu erau adevărați.

Vânzările merg cam prost. Eu decid să rezolv problema.

-Ce altceva mai aveți în vânzare?

-De toooate!

-Eu cumpăr tot ce aveți! Aranjați totul în sacoșe! – îi zic eu și scot un pumn de bani mărunți din buzunar. Fiul bucuros începe să alerge în jurul meu și să-mi aducă toate jucăriile în brațe. Eu încep să râd și aștept să văd ce urmează.

Alex își adună toți banii și zice:

-Poftim, mami, sunt pentru tine! Să ne cumperi de mâncare!

Ce grijulii sunt copiii și ce puțin le trebuie pentru a fi fericiți! Voi cum petreceți serile de weekend în familie?