Doamna Lidia a învățat să conducă aproape de pensionare.
Visul ei era să-și ia nepoții de la grădiniță sau de la școală și să-i ia la dânsa, în timp ce părinții lor vor fi la serviciu. Dumnezeu i-a dat mulți nepoți: fiica are doi copii, iar fiul trei copii.
După ce s-a gândit bine, doamna Lidia și-a luat o mașină în credit. Era foarte bucuroasă de această cumpărătură, dar îi era puțin rușine de proprii săi copii: ei mereu aveau nevoie de bani. Fie pentru reparație, fie să îmbrace copiii, fie să se odihnească ca toți oamenii.
Înainte, doamna Lidia se străduia să-și ajute copiii cu bani, dar după procurarea mașinii, îi ajungea bani numai pentru credit și pentru trai.
Femeia se temea că copii nu o vor înțelege, într-adevăr ei au rămas uimiți:
– De ce ți-a trebuit mașină? Îmi spuneai mie și te duceam unde aveai nevoie, a zis fiul Valerie. Soția lui a rămas complet jignită și a încetat să comunice cu soacra ei. Ea nu răspundea la apeluri și nici nu venea în ospeție.
Fiica și ginerele său au reacționat mai calm. Angela conducea de mult timp, așa că a înțeles-o pe mama ei, doar că i-a zis:
– Să fii atentă la volan. Ai vârsta totuși, tensiunea și vederea pot să te dea de gol.
Cuvintele acestea au jignit-o pe doamna Lidia. Ea a cumpărat mașina fără gânduri rele, se întreba de ce fiica ei cheamă astfel necazurile?
Pe parcurs, atitudinea copiilor față de mamă s-a îmbunătățit. Au început să-i ceară ajutorul: să ia copiii, să-i ducă peste tot.
Apoi nora sa i-a zis soțului că se plictisește în concediu de maternitate și vrea să învețe și ea să conducă, ca și toți ceilalți.
Doamna Lidia cu drag o ducea pe noră la școala auto, iar în lipsa ei petrecea timpul cu nepoții mai mici.
După ce nora a luat permisul, în mai puțin de o săptămână după acest eveniment, fiul a venit la dânsa.
– Mamă, știi ne certăm cu Tatiana în ultimul timp. Ea dorește să-i procur mașină, dar încă plătim ipoteca. Ție de ce îți trebuie mașină, spune-mi? Tu nu lucrezi, stai acasă. Unde ai tu de dus?…Deci, ajută-ne.
Cuvintele fiului a înfuriat-o pe femeie. Ea a scuturat din cap, și-a luat ochelarii ștergându-și lacrimile.
“Eu îmi duc nepoții mei. Nu este suficient acest lucru? V-am ajutat înainte, câți ani am trăit pentru voi? Nu v-am refuzat în nimic. Acum aveți familii, stați ferm pe picioare, v-am oferit o educație bună. Este păcat să te plângi de viață, fiule.
Acum, când o duceți bine, am decis să-mi împlinesc visul. Din tinerețe visez să conduc. Nu dau mașina, las-o pe Tatiana singură să se descurce dacă dorește mașină. Nu este o plăcere ieftină.
Fiul a ascultat, s-a ridicat în tăcere și a plecat. De atunci, nu mai apare în casa mamei și nu răspundea la telefon.
Doamna Lidia suferea, îi era dor de nepoți și de fiul său. Odată a adunat niște bunuri și a venit în vizită, ei însă întâlnit-o cu neplăcere.
Nora nici nu s-a salutat, s-a îmbrăcat și a plecat la prietenele sale, dar fiul a inventat o scuză:
– Nu am timp, voi merge cu niște treburi. Spune copiilor să închidă ușa după ce vei pleca.
După această situație, mama a devenit închisă în sine. Ea a facut pasul spre împăcare, deși nu era vinovată cu nimic. De ce trebuie să dea mașina nurorii? De ce ei cred că n-are dreptul să aibă propria mașină, din moment ce a îmbătrânit?
Doamna Lidia nu trăia în supărare și furie. Deși o durea sufletul după fiul său, a început să cânte în ansamblul DK, era distrasă de prietenele ei.
Dar cum rămâne cu fiul ei? Nu are de gând să plângă. Lasă să-i vină mintea la cap.