„Îmi ador bunica!” – o istorioară frumoasă despre cum ar trebui să fie bătrânețea!

În fiecare familie există un om, care încă nu s-a săturat de plimbări și petreceri. La noi aceasta e bunica. După moartea bunelului, cu șase ani în urmă, am luat-o să locuiască cu noi.

Părinții mei spun, că soarta se răzbună pe ei pentru că nu au avut probleme de adolescență nici cu mine, nici cu sora mea.

De exemplu, în iulie, după ce a primit pensia, bunica a zbughit-o cu cea mai bună prietenă la mare pentru o săptămână întreagă, deconectând telefonul. Ne-a sunat abia atunci când s-au terminat banii. Mama mai nu și-a ieșit din minți. A fost nevoită să pornească să o aducă acasă. Plus la asta, tata se hlizea și a rugat-o data viitoare să-l ia și pe el.

Bunica are diabet zaharat la stadiul inițial și atunci când medicul de familie cu o mutră serioasă a început să-i enumere, ce nu are voie să mănânce, ea l-a întrerupt:

-Dar ce se va întâmpla, dacă voi mânca toate acestea?

-Puteți deceda, – a răspuns medicul cu cea mai tragică și amenințătoare față.

-Ei hai! Serios? Adică, la 86 de ani există o asemenea probabilitate?

Pe scurt, injectăm insulină și mâncăm tot ce dorim.

Ea joacă șah cu bărbații din parc și câștigă! Ea cântă în corul „Bunicuțele vesele”, merge la teatru și vizitează toate evenimentele gratuite din oraș. Iar de curând și-a găsit un boyfriend văduv cu 8 ani mai tânăr decât ea. Acum ei se distrează împreună. Weekendul trecut el a răsfățat-o cu niște curse cu ATV-ul. Apoi, seara au băut 2 litri de vin și au adormit în fața televizorului, unde noi i-am prins când ne-am întors acasa, ca pe doi adolescenți îndrăgostiți. Astfel, bunelul Nicolai a fost prezentat familiei – mamei care a muțit, nepoților care au fost șocați și tatălui care se amuza întruna.

Îmi ador bunica – ea este mai pozitivă și mai energică decât majoritatea cunoscuților de vârsta mea. Ea iubește viața și știe să se bucure de ea. Vreau și eu o astfel de bătrânețe!