Un prieten de-al meu are două fiice. El le crește singur, soția l-a părăsit și a plecat cu altul, încă când acestea era mici. La momentul evenimentelor descrise, fetele aveau 14 și 15 ani. O vârstă foarte complicată, aspect de fotomodel și mentalitatea la fel.
Stăm la prietenul meu la bucătărie, bem cafea, discutăm ceva. În timpul acesta se deschide brusc ușa, în prag apar fiicele lui, vobesc despre ceva tare, la noi zero atenție.
Tatăl lor le întreabă destul de liniștit:
-Cucoanelor, nu pot să înțeleg, în camerele voastre este un tărăboi, paturile nu sunt făcute, vasele nu sunt spălate. Ce se întâmplă?
Recunosc, răspunsul lor m-a șocat puțin:
-De ce dai ordine? Nu ai dreptul să ne indici ce să facem. La școală ni s-a spus că a fost adoptată așa o lege pentru protecția drepturilor copiilor, noi singure decidem ce vrem să facem.
După o pauză de tăcere, prietenul meu m-a uimit:
-Ați scos telefoanele și v-ați luat rămas bun de la ele. Nu prea știu ca legea să spună ceva despre smartphone-uri scumpe. Și de calculator nu mai aveți nevoie, vă veți face temele la bibliotecă. Iar dacă nu este calculatorul, nici de internet nu avem nevoie. Da, și de azi înainte ne vom lua haine de la second-hand. Ia privește-le, juristele îmi dau bătăi de cap!
Una dintre „activiste” a cedat deja când a pornit vorba de calculator și a început să spele vesela, bolmojind ceva sub nas. Alta a ascultat până la sfârșit, apoi a mers să facă curățenie în cameră. Prietenul meu s-a uitat la mine și a oftat zâmbind:
-Cresc, ce să le faci!..