-Poate că spun lucruri oribile, dar sunt absolut indiferentă față de nepoții mei, – îi spune Elena prietenei sale. – Am doi nepoți. Nu știu de ce simt așa, poate e din cauza nurorii mele. Avem o relație cam rece, ca să zic așa. Dintotdeauna a fost așa. După cum mi-am dat seama, ea își dorește să ne ia apartamentul, mai exact să facem schimb. Ea, fiul meu și nepoții trăiesc într-un apartament cu o odaie, iar eu cu soțul – într-un apartament cu trei odăi. Așadar, nora mea „vicleană” mi-a dat de înțeles despre intențiile lor, încâ de când era însărcinată a doua oară.
-Mda, nu este o prostuță. Cred că s-a gândit că ar fi mai convenabil pentru ei, – a remarcat prietena.
-Da, e deșteaptă. Dar eu i-am zis, că nu am de gând să o fac. Atunci nora a început să mă șantajeze, spunând că nu mă va lăsa să comunic cu nepoții. A crezut că mă sperie în acest mod. Amuzant! Deci, eu ar trebui să-i dau apartamentul meu pentru a schimba scutecele copiilor ei de câteva ori pe lună? Normal, nu?
-Și? Te lasă să-ți vezi nepoții?
-Ei, da! Eu singură am început să-i vizitez mai rar. Pentru mine e foarte obositor din cauza acestor țipete. Doar știi cât de gălăgioși pot fi copiii. Ne vedem doar de sărbători. Dacă să fiu sinceră, pentru mine este suficient.
-Păi, doar sunt nepoții tăi, de la fiul tău iubit!
-Da, într-adevăr, îmi iubesc nespus de mult copiii. Îmi aduc aminte cum i-am crescut, cât timp și atenție le-am oferit. Dar, în același timp, am fost mereu indiferentă față de alți copii, să zicem chiar și față de copiii rudelor noastre. Și acum, pe nepoți îi consider străini. Mai degrabă, sunt ai nurorii… Poate că nu ar trebui să vorbesc atât de deschis despre asta, dar așa este. Și nu pot face nimic cu asta.