Destăinuirile unei mămici: „La ora 2:00 de noapte aud un tropot de piciorușe mici”

La ora 2:00 de noapte aud un tropot de piciorușe mici: fiica a venit în camera mea. Eu stau culcată și abia răsuflu. Poate se va întoarce înapoi și nu mă va deranja, crezând că dorm… – Mama! Mami! – mă cheamă ea cu vocea puțin răgușită de somn. – Da… Ce s-a întâmplat? -abia îi răspund eu, fără a-mi ascunde disconfortul. Ea tace, ochii îi strălucesc în lumina slabă.  – Mami… Eu te iubesc!.. – Și eu te iubesc… – Iar eu mai tare!

Se culcă lângă mine și imediat adoarme. Dar cuvintele ei încă mai atârnă în aerul răcoros al nopții. Dacă le-aș putea atinge, le-aș lua și le-aș strânge la piept… În aer încă mai tremură o voce liniștită, care șoptește cele mai frumoase și calde cuvinte din lume: te iubesc…

Zâmbetul îmi atinge buzele, eu respir încet încet, temându-mă că amintirea va dispărea. Într-o zi, această fetiță mică va deveni o domnișoară, iar feciorașul – un tânăr chipeș. Într-o zi, eu voi putea să fac baie în singurătate… Într-o zi, eu îmi voi bea cafeaua în liniște și voi putea să citesc romanul preferat până la capăt… Într-o zi, eu voi ieși din casă singură, fără a-mi face griji, că cineva mă așteaptă cu nerăbdare să mă întorc…

Într-o zi voi fi din nou eu, cea de cândva… Dar astăzi, eu mă dăruiesc întru totul lor. Uneori obosesc, uneori nu mai am puteri, dar știu că sunt iubită și ei au nevoie de mine. Și credeți-mă, sunt cele mai fericite momente din viața mea.