Cândva, soțul mi-a oferit o lecție valoroasă: Iată cum am ajuns să mă accept așa cum sunt!

Cândva, soțul mi-a oferit o lecție valoroasă. De la la început eu nu am înțeles-o și chiar m-am bosumflat, considerându-l un încăpățânat care nu pricepe nicio boabă în viața de familie. Și doar după ceva timp eu am realizat, câtă dreptate a avut el de fapt.

Ne-am căsătorit departe de a fi tineri: el avea 42 de ani, iar eu – 36. Ambii fiind oameni realizați, cu propriul punct de vedere asupra lucrurilor. Prima perioadă eram în euforie, iar apoi fără să-mi dau seama, fiind prea ocupată cu noul statut și cu amenajarea cuibului de familie, am început să fac o prostie după alta.

M-am lăsat de aerobică și cursurile de limba engelză în favoarea coacerii prăjiturilor cu zmeură și curățarea covoarelor. Îl sunam la serviciu și mă interesam dacă se vând supape cu bilă din seria Flow-Tek S-19. Coseam cuverturi de pat și călcam cearșafurile pe ambele părți. Am stăpânit decupajul și săratul scrumbiei. Am slăbit, am devenit agitată, încercând să fiu gospodina perfectă și m-am adus într-o stare de victimă.

Îmi amintesc foarte bine acea zi. Era prima sâmbătă din noiembrie, începuse să plouă și la bucătărie ardea lumina de dimineață. El bea lapte și urmărea iritat, cum eu tăiam cașcavalul, carnea și roșiile. A repetat de trei ori că nu vrea nimic înafară de lapte, nici sandvișuri. Eu cotcodăceam și spălam tocătorul. În sfârșit, el nu și-a mai putut stăpâni emoțiile:

-Ascultă, nu am nevoie să mă servești, să-mi gătești mese și bucate într-ales, să sterilizezi cănile și toaleta. Nu suntem sclavii unul altuia, și eu nu sunt întreaga ta viață, doar o parte din ea. Printr-o coincidență fericită ne-am întâlnit, ne-am îndrăgostit și am găsit un numitor comun. Locul, în care ne simțim bine împreună. Restul este ceva personal. Așa că nu încerca să te dizolvi în mine și nu-mi pune interesele în prim-plan. Nu trebuie să fii mai bună sau mai rea, pur și simplu rămâi tu însuți. Cea, pe care am îndrăgit-o. Ușoară, plină de viață și entuziasm. Iar acum tu dispari în umbra mea.

El a aruncat paharul în chiuvetă și a plecat la sală. Eu am rămas în mijlocul bucătăriei pline de vase murdare, încercând să diger ceea ce s-a spus. Cu un efort de voință, am înghițit lacrimile care mă copleșeau, am aruncat aluatul și am lăsat baltă cănile și cratițele. M-am spălat, mi-am sunat profesoara de engleză și am deschis fișierul cu povestirea neterminată.

De atunci eu nu sunt gospodină, nu sunt meșteriță și nici manager în treburile casnice. Nu servesc, nu încerc să fac pe plac și nu vreau să dovedesc nimic. De atunci eu sunt pur și simplu eu.