-Mihai, trezește-te, e timpul să mergi la serviciu! – și-a ghiontit soțul Maria.
-Dă-mi pace, nu mă duc nicăieri, – a răspuns el și s-a întors pe cealaltă parte. Femeia a început a râde:
-Ce noutăți mai sunt și astea? Îți ajunge, te-ai odihnit. Concediul a luat sfârșit, nunta a trecut. E timpul să te întorci la lucru.
-Ți-am zis că nu mă duc. Deja altul lucrează în locul meu. Am scris o cerere pentru concediu cu o ulterioară concediere. Iată așa. Lasă-mă să dorm!
-Ce tot îndrugi? Te-ai concediat? Ce-i cu tine prostănacule? Sper că glumești… Hai, îți ajunge, am râs, acum scoală-te și hai să mâncăm.
-Maria, chiar nu înțelegi? Începând cu ziua de azi, eu nu mai lucrez.
-Ți-ai ieșit din minți? Cum ai de gând să trăiești mai departe? Pensia mea e mică… Ce te-a apucat? – s-a enervat femeia, înțelegând că soțul ei vorbește serios.
-Dacă e să fiu sincer, am obosit. Iată am măritat-o pe mezină, acum nu mai am alte griji. Avem cinci copii, trei fii și două fiice. I-am crescut pe toți, i-am pus pe picioare. Toți au studii, profesii, posturi bune de muncă.
Cât am investit în ei?! Cât am muncit pentru ca ei să ajungă unde sunt acum. Gata, acum mă voi odihni.
-Ai spus totul? Dar pe ce ai de gând să trăiești? Să fi fost la pensie mai înțelegeam. Dar, mai ai încă 2 ani de lucrat până la pensionare. Mai rabdă un pic!
-Nu am să rezist. Simt asta, o să mă pierd la lucrul acela. Lasă că poate copiii ne vor ajuta… poate nu își vor lăsa tată să îndure foame.
-Ce? – mai nu s-a înecat soția, – ce nesimțit, să ia de la gura copiilor și nepoților!
Maria își cunoștea prea bine soțul, ca să-și dea seama că dacă a hotărât, așa va fi. Uitând și de micul dejun și de toate, a sărit de pe scaun și a fugit repede să le sune copiilor.
După o săptămână, toți copiii au venit acasă. Maria i-a sunat pe toți și i-a rugat să vină la consiliul de familie. La întrebarea ce s-a întâmplat, ea le-a povestit cu lacrimi că tatăl lor și-a pierdut mințile, stă acasă și trândăvește, să se adune cu toții să-l întoarcă la realitate. La weekend, mașinile au început să se adune la poartă.
Maria și Mihai și-au întâmpinat cu bucurie copiii, nepoții. Toți erau veseli și bucuroși, au luat prânzul într-o companie zgomotoasă, după care copiii au fugit afară la joacă, nurorile au strâns repede masa. Apoi, s-a instalat o liniște incomodă. Mihai stătea și aștepta, căci a simțit că nu întâmplător au venit toți copiii odată. Cel mai mare dintre ei a rupt tăcerea:
-Tată, am vrea să te întrebăm, de ce ai decis să nu mai lucrezi?
-Am obosit, copii. Vreau să mă mai odihnesc puțin. Simt că nu mi-a mai rămas mult.
-Ei, tată… Lasă gândurile acestea întunecate. Ce ai să faci în acești doi ani care ți-au mai rămas până la pensie, cu ce te vei hrăni?
-Sper, că 5 copii vor reuși să-și ajute puțin tatăl, apoi poate și pensia va veni, – a răspuns Mihai. Toți s-au încruntat. Cel mare iarăși a sărit cu gura:
-Eu, de exemplu, nu pot să-ți trimit bani, abia am luat un împrumut, vom cumpăra o mașină nouă. Așa că…
-Și noi nu o ducem ușor, fata învață la școala muzicală, cheltuieli avem multe, nu te supăra, dar… – s-a grăbit și al doilea fiu să-l refuze.
Și fiicele au început odată să-l convingă de circumstanțele lor înghesuite. Camera s-a umplut de gălăgie, fiecare dintre copii, certându-se și strigând despre importanța cheltuielilor și necesităților lor.
Maria a triumfat, s-a ridicat în picioare și toți copiii au tăcut.
-Vezi, cum o duc copiii tăi? Iar tu vrei să ceri de la ei… Toți au nevoi, probleme. Trebuie să-i ajutăm, cum nu ți-e rușine? Gata, lasă jocul ăsta la o parte. Ai lucrat acolo o viață, cu siguranță, șeful îți va intra în situație și te va primi înapoi. Ai înțeles?
-Am înțeles… Eh, copii, eu v-am crescut pe toți cinci, iar voi un singur tată aveți și nu-l puteți susține la bătrânețe… – a spus încet bărbatul și a ieșit.
A doua zi, Mihai a plecat la serviciu sub încurajările insistente ale soției sale și nu s-a mai întors. De la spital a venit o înștiințare, lui Mihai i s-a făcut rău și l-a luat ambulanța chiar de la locul de muncă. Infarct miocardic acut… nu l-au putut salva.
Acum, Maria trăiește singură cu o pensie mizeră. Copiii o vizitează, dar foarte rar, mai mult fiicele decât fiii.