Fiecare dintre povestioarele pe care le vei citi acum are un sens. Fiecare arată clar că uneori lucrurile nu sunt deloc ceea ce par a fi…
Broasca și trandafirul
Odată, într-o grădină imensă creștea un trandafir roșu minunat. Toți cei care treceau pe alături îi făceau multe complimente, numindu-l cea mai frumoasă floare din întreaga grădină. Trandafirului îi plăcea la nebunie să audă toate astea, dar cu timpul au devenit puține pentru el. Voia ca cei care se bucurau de frumusețea lui să îl admire de aproape, văzându-l în toată splendoarea. Nu înțelegea, de ce toți cei care treceau pe lângă el îl priveau doar de departe.
Într-o zi, a observat că alături de el stă o broască mare și întunecată. Era foarte urâtă – de la culoarea murdară a pielii până la ochii uriași și tulburi. Era atât de urâtă încât putea să sperie pe oricine. Trandafirul și-a dat seama că nimeni nu se apropie de el tocmai din cauza acestui animal urât.
Acesta i-a ordonat imediat broaștei să plece și să nu mai apară în apropierea lui. Cine se crede? Cum îndrăznește să șteargă din frumusețea trandafirului cu urâțenia ei? Broasca era foarte liniștită, modestă și ascultătoare. Ea doar a oftat și a plecat.
Au trecut doar câteva zile și trandafirul a fost atacat de o mulțime de furnici. Au început să îi mănânce rădăcina și frunzele. Petalele au început să-i cadă una după alta, iar vizitatorii grădinii treceau pe lângă trandafirul uscat și deloc încântător.
Trandafirul plângea amarnic după frumusețea pierdută. Auzindu-l plângând, o șopârlă a alergat spre el și l-a întrebat care era treaba, iar el a spus că furnicile îl deranjează și îl distrug încet. Atunci șopârla i-a explicat: „Prostuțule, acea broască urâtă în fiecare zi mânca furnicile care se apropiau, lăsându-ți tulpina să nu fie deteriorată și păstrându-ți frumusețea.”
Povestea despre trei broscuțe
Odată, cu mult timp în urmă trăia o companie de broaște care iubea să meargă în pădure pentru a se distra. Le plăcea mult acolo – era umed, verde și mereu multă mâncare. Ele cântau tare și se distrau de minune. Părea că nimic și niciodată nu le putea despărți… până într-o zi nefericită.
Într-o zi, broscuțele au decis să schimbe anturajul și să pornească într-o pădure nouă, unde nu mai fuseseră până atunci. Tocmai când au început să sară și să se distreze ca de obicei, trei dintre ele au căzut într-o groapă adâncă. Broaștele rămase au fost șocate. Ele s-au uitat cu atenție peste marginea gropii și au văzut că este incredibil de adâncă. „Le-am pierdut” – au zis trist broaștele.
Cele trei broaște căzute au încercat să urce pe pereți, dar era foarte dificil să facă acest lucru. De îndată ce una dintre ele reușea să urce puțin, cădea imediat înapoi pe spate. Broaștele adunate la marginea groapei au început să le spună cât de lipsite de sens sunt toate încercările lor și că este mai bine nici să nu încerce.
Două dintre broaștele care au căzut în groapă, auzind aceste lamentări, au decis să renunțe. Ele au crezut că toate celelalte au dreptate și deja își luau adio de la viață. Cea de-a treia broască a continuat să urce, să cadă și din nou să urce și să cadă, până când, după câteva ore a reușit totuși să urce la suprafață.
Broaștele care au întâlnit-o sus au fost uluite. Una dintre ele a întrebat: „Cum ai reușit să faci asta?”, dar ea nu a răspuns… pentru că era surdă.
Leul cel laș
Această poveste începe într-o frumoasă savană africană, unde un leu mare și puternic s-a îndepărtat de haita lui. De câteva săptămâni rătăcea prin savană, dar nu-și găsea tovarășii. Era înfometat, suferea de sete și era foarte speriat pentru că era singur.
În cele din urmă, leul a văzut cum la orizont sclipea un lac micuț. Din toate puterile, s-a îndreptat spre el. Murea de sete și voia să ia cel puțin o înghițitură de apă. Totuși, când se apropie, văzu în apă chipul unui leu mare și puternic. „Acest lac are deja un stăpân și este puțin probabil să vrea să împartă apa cu mine”, se gândi el.
El a rămas în apropiere toată noaptea, dar nu a îndrăznit să se apropie. Era prea slab ca să lupte în caz de era nevoie. Dar cu fiecare oră, setea devenea tot mai insuportabilă și leul a decis să încerce. S-a apropiat atent de lac și a văzut din nou acel leu mare și puternic. Însă, îi era atât de sete și se simțea atât de prost încât nu-i mai păsa. Își apropie gura de apă și luă prima înghițitură. În acel moment, chipul celuilalt leu a dispărut, acoperindu-se cu valuri.
De fapt, acel leu groaznic de care îi era atât de frică era doar reflexia lui. Exact așa sunt și temerile noastre – dacă ne întâlnim față în față cu ele, acestea se spulberă, dispărând fără urmă.