Tată meu avea un prieten foarte respectat. El era profesor la universitate, un psihiatru foarte în vârstă și cu o experiență bogată. El era unul dintre cei mai înțelepți oameni, pe care i-am întâlnit vreodată în viață. El deseori venea la tatăl meu. Odată, m-a întrebat:
-Unde ai de gând să-ți faci sudiile?
-La Facultatea de Filosofie, – am răspuns eu.
Atunci el m-a privit zâmbind și mi-a spus:
-Știi că eu sunt evreu? Am trecut deja prin multe încercări pe această lume. Vreau să-ți povestesc despre un băiețel evreu, care cânta la vioară. El își dorea să cânte la harpă și la violoncel, la pian și la tobe. Dar, în cele din urmă, a ales vioara! Odată, satul în care acesta trăia a fost atacat. Băiatul a reușit să-și înhațe vioara cu el și să se salveze. După ce totul s-a liniștit el a început să cânte și să-și câștige pentru o bucată de pâine. Dacă ar fi studiat harpa sau pianul, ar fi rămas flămând. Nu ar fi putut să-și ducă instrumentul cu el.
Ce vreau să spun cu asta? Pianul sau harpa sunt educația pe care o primești și o aplici, dar nu o poți lua cu tine în momentele dificile ale vieții. Se întâmplă, să nu poți să câștigi bani pe asta. Mulți așa și au rămas cu o profesie și o educație frumoasă. Iar vioara este o meserie. Ceva mic, foarte nesemnificativ. Dar în perioadele grele – această meserie ar putea să te hrănească, să te ridice și să te ajute. În asta trebuie să devii cel mai bun!