Era odată o familie care își ducea în fiecare vară copilul la bunica. Când băiatul a crescut mai mare, le-a zis părinților:
-Sunt deja băiat mare, ce vă purtați cu mine de parcă sunt bebeluș? Pot să ajung și singur la bunica!
După multe discuții, părinții și-au dat acordul. Ajunși pe peron, părinții încă continuau să-i ofere sfaturi, la care fiul le-a spus:
-Da, știu, știu, mi-ați zis de o mie de ori!
După care, tatăl i-a zis:
-Fiule, atunci când îți va fi frică sau ți se va întâmpla ceva rău, uite asta – și i-a băgat băiatului ceva în buzunar.
Pornind la drum, băiatul admira peisajele de pe geamul trenului. În jur, o mulțime de oameni se agitau, intrau, ieșeau, strigau, se împingeau, cineva i-a zis să se dea la o parte, altcineva s-a uitat cu ochi răi la dânsul și băiatul a început să se simtă incomod. După o vreme, i s-a făcut cu adevărat frică. S-a băgat în ungher și era gata să plângă… Apoi și-a amintit de ceea ce i-a pus tatăl în buzunar. Băiatul a găsit un bilețel în care scria:
„Fiule, sunt în vagonul de alături”.
Aceasta e cea mai bună cale de a-i lăsa pe copii să fie independenți, să le oferim libertate, dar să le fim mereu în preajmă atunci când le va fi greu.
Trebuie să avem încredere în ei, să le dăm voie să se maturizeze, să le permitem să-și trăiască viața. Distanța dintre ei și voi trebuie să fie însă suficient de mare ca să vă simțiți independenți și destul de mică ca să le săriți în ajutor.