Era odată un Înțelept care trăia bine, fericit și împlinit. Viața lui părea atât de frumoasă și organizată, că nimeni nu îndrăznea să-l întrebe cum îi reușește. Cu toții credeau că bătrânul avea o taină foarte mare și că el nu va dori niciodată s-o împărtășească cuiva.
Într-o zi, un tânăr călător, care auzise de acest înțelept, trecea pe lângă casa lui și spre deosebire de ceilalți, a îndrăznit să-l întrebe pe Înțelept despre secretul său.
Înțeleptul trebăluia prin curte, iar tânărul s-a apropiat și l-a întrebat timid: „În ce constă secretul dumneavoastră? Cum vă disciplinați?”
Iar el i-a răspuns, fără vreo ezitare: „Eu trăiesc o viață obișnuită, aceasta este disciplina mea. Eu mănânc atunci când mănânc, dorm atunci când dorm și mă ocup de treburi, când mă ocup de treburi”. Cel ce a întrebat, a rămas un pic debusolat: „Dar nu e nimic neobișnuit în asta”.
Înțeleptul i-a zis: „În asta constă totul, că nu este nimic neobișnuit”.
Tânărul ce a întrebat, încă mai era confuz: „Dar asta fac toți, mănâncă, când mănâncă și dorm când dorm”.
Înțeleptul a început să râdă și i-a zis: „Nu. Atunci când mănânci, tu faci o mie de lucruri odată, de aceea nu reușești să termini niciunul. Tu gândești, visezi la ceva, îți imaginezi ceva sau îți amintești de ceva. Nu doar mănânci. Iar eu când mănânc, pur și simplu mănânc: atunci pentru mine există doar mâncare și nimic mai mult. Iar când fac o plimbare, eu mă plimb și primesc maximă plăcere de la această activitate, fără să fiu invadat de gânduri, senzații și emoții străine. Pentru mine există la momentul respectiv doar plimbarea și nimic altceva”.