“În rai ajung doar cei care nu-și abandonează apropiații” – o pildă înțeleaptă despre calea către rai!

Un bărbat cu un câine mergea pe un drum lung, sălbatic și obositor. Tot mergând, cei doi obosiseră foarte mult. Dintr-o dată în fața lor apăru o oază! Porți frumoase, iar în spatele lor – muzică, flori, murmur de râuri, într-un cuvânt – relaxare.

— Ce este asta? — a întrebat drumețul portarul.

— Este raiul, tu ai murit, iar acum poți intra pentru odihna veșnică.

— Este apă acolo?

— Câtă vrei: fântâni curate, bazine răcăritoare…

— Și de mâncare este?

— Da. Tot ce dorești.

— Dar am câinele cu mine.

— Îmi pare rău domnule, dar câinile va trebui să rămână aici.

Atunci drumețul a decis să mergă mai departe cu animalul său, lăsând în urmă porțile promițătoare. După puțin timp, în calea lor a apărut o fermă. Și aceasta era păzită de un portar.

— Aș dori puțină apă, l-a rugat drumețul.

— Intră, înăuntru este o fântână.

— Dar câinele meu?

— Lângă fântână este un bol din care poate să bea.

— Aș putea cere și puțină mâncare?

— Te pot servi din cina mea.

— Dar pentru câine?

— O să facem rost de un os.

— Dar ce loc este acesta?

— Este raiul.

— Cum adică? Portarul unui palat din apropiere mi-a zis că raiul este acolo.

— V-a mințit. Acolo este iadul!

— Și cum puteți tolera acest lucru, aici în rai?

— Pentru noi e foarte util. Până la rai ajung doar cei care nu-și lasă prietenii singuri.

Uneori calea spre rai poate fi îngustă, abruptă, prăpăstioasă şi cu mulţi ciulini. Dar important este să nu te abați de la ea și să nu-I lași pe cei apropiați pe lângă ea.