Fatima s-a născut într-o familie săracă, cu niște părinți cruzi și nemiloși. După decesul tatălui, situația s-a înrăutățit și mai mult – lipsă de bani, de mâncare, griji pentru frații mai mici ș.a. Amira însă era iubită de părinți, avea un cămin îndestulat, plin de căldură și grijă.
Când au crescut, Fatima s-a căsătorit cu un simplu muncitor, viața ei era în continuare grea. Amira s-a măritat cu un tânăr bogat. La Fatima, copiii erau bolnăvicioși, la Amira copiii erau perfect sănătoși.
Amira avea și o casă frumoasă, o ogradă cu grădină, cu păsări cântătoare. Avea și haine frumoase și cercei cu diamante.
Într-o zi, Fatima mergea pe drum, cărând două căldări pline cu apă. De fusta ei se ținea odrasla sa, care plângea. În gând Fatima avea doar cum să împartă banii pentru mâncare și îmbrăcăminte copiilor.
Și atunci Fatima a zis cu lacrimi: „Doamne, dă-mi și mie o soartă ca a Amirei! Nu pot să-mi întorc copilăria și trecutul, măcar acum dă-mi un astfel de destin!”
Imediat după asta, s-a întâlnit cu vecina sa, care a i-a dat o veste îngrozitoare: „Știi, vecina noastră Amira a fost diagnosticată cu tumoare la creier. Aproape că nu i-au dat șanse, ce soartă nemiloasă…”
Fatima a rămas fără cuvinte, a aruncat căldările și și-a strâns copilul în brațe. Acum Fatima se roagă să nu mai primească soarta Amirei și mulțumește pentru tot ce are în fiecare zi.
Așadar, fiecare om are destinul său. Chiar dacă ne pare că alții au o viață mai ușoară, nu întotdeauna este așa. Trebuie să ne vedem de propriul drum…