Sunt oameni cărora le place să spună adevărul. Oricui, fără nici o cerere. Pot spune cuiva că are picioarele strâmbe, cuiva – că gătește prost, cuiva – ca trebuie să meargă la un psiholog. Cel mai adesea, acest lucru îl fac femeile, bărbații sunt mai indiferenți la detalii. Deși cunosc un bărbat care spune mereu ceea ce gândește. Și subordonaților săi le zice în mod regulat:
- Ai îmbătrânit;
- Coafura ta arată jalnic;
- Arăți de parcă ești beat;
- Ești cam gras;
- Rochia ta este groaznică;
Și toate acestea sunt spuse în timpul serviciului. De aceea, colegii săi sunt, desigur, șocați. Și cine nu ar fi șocat de așa cuvinte în timpul job-ului? Poate în anumite privințe are dreptate. În felul său.
Este o astfel de sinceritate compatibilă cu feminitatea? Dar cu armonia? Dragostea? Fiind o persoană care duce o luptă interioară cu sinceritatea, voi spune – cu siguranță nu. Nu este compatibilă deloc.
A spune adevărul este important. Dar trebuie să spuneți adevărul pentru liniștea voastră. Să spui adevărul în ceea ce te privește pe tine. Pentru că nu știi care este adevărul celorlalți și nici n-ai de unde ști. Înainte de a judeca pe cineva, trebuie să te pui în pielea lui. Pentru a înțelege prin ce trece.
Încetează să spui oamenilor adevărul despre orice-ți trece prin minte
Când uităm că adevărul este important când este vorba de noi înșine, se întâmplă lucruri urâte. Scandale, certuri, neînțelegeri.
O soție care îi descrie soțului ei îndatoririle pe care le are, are dreptate. Ea spune adevărul. Dar relațiile se destramă. Pentru că nu acesta este genul de adevăr de care ar trebui să-i pese.
O mamă care îi dă feedback fiicei sale că noul ei iubit este un idiot, are dreptate și spune adevărul. Dar îi îmbunătățește relația cu fiica ei? O face acest lucru pe mama mai respectată și demnă de încredere în ochii fiicei sale?
Un prieten care, ca răspuns la lacrimile tale, te diagnostichează și încearcă să te trateze fără să te întrebe ce s-a întâmplat. La fel, e puțin probabil să-ți fie prieten pentru o lungă perioadă de timp. Pentru că este dificil să comunici cu astfel de oameni, este aproape imposibil. Ca într-un câmp minat, nu spune nimic de prisos, ca să nu te supere.
Dar străinii? Cu ei e la fel. Ei spun adevărul și merg mai departe. Dacă nu știi despre karma, atunci totul este bine. Dar dacă vă amintiți că toate emoțiile pe care le provocăm altor oameni ni se vor întoarce înapoi, atunci totul devine mai complicat.
Trolii care cred că comentariile lor pe internet vor trece neobservate, greșesc amarnic. Există justiție la un nivel mai înalt și fiecare lacrimă a altei persoane se va întoarce înapoi. Din altă parte, dar se va întoarce. Totul în univers este corect.
De fiecare dată când am început să spun adevărul cuiva sau m-am implicat în astfel de lămuriri, întotdeauna am primit un semn urât înapoi. Boli, certuri cu soțul meu, pierderi financiare. Aceste lucruri nu erau mereu corelate.
A fost o perioadă în viața mea când, după ce am învățat psihologia, am „tratat” pe toată lumea. Îmi ajutam prietenii care aveau probleme cu familia lor, îi sfătuiam cum pot trece peste complexe. Uneori era șocant. O prietenă a venit să mă ajute să-mi mut lucrurile, iar în acest timp eu o ajutam cu o problemă de a sa personală.
A avut vreun efect? Nu. Pentru că la acele persoane apărea rezistența. Și nici măcar un „adevăr” de-al meu nu a fost bun sau suficient pentru aceștia. Și adevărul, în esența lui, ar trebui să fie întotdeauna corect și bun. Pentru cei care vor să-l exprime. Dar pentru cel căruia i se spune, cel mai adesea este dureros și neplăcut. Prin urmare, o astfel de sinceritate distruge relațiile.
Care este scopul unui astfel de comportament? De ce vrem cu toții să spunem adevărul? Și cui i-l spunem cel mai des?
1. Mândria. Dacă ajut pe altul în ceva, atunci devin mai cool. Dacă îi spun altuia ce nu vede, voi fi mai deștept, mai cool și tot așa. Îmi hrănesc ego-ul fals. Voi fi asemeni lui Dumnezeu.
2. Dorința de a-ți crește stima de sine. Cu cât este mai importantă persoana despre care „știu” adevărul, cu atât obții mai multe puncte pentru stima de sine. Prin urmare, de obicei atacă oameni celebri. Și în maratonul din zilele noastre sunt atacați doar cei mai populari.
3. Invidia. De obicei, cu cât invidiezi mai mult pe cineva, cu atât vrei să exprimi ceea ce crezi că este adevărat despre el.
4. Emoții negative. Pentru a deveni fericit, trebuie să scapi de povara negativității acumulată în inima ta. Dar cum? Dacă nu există o cultură a transmiterii emoțiilor și nu poți bloca ceea ce simți? Trebuie să le lași să evadeze, undeva unde pare sigur. Pe Internet, de exemplu. Oamenii răbufnesc în comentarii pe diferite site-uri, doar pentru a-și exprima emoțiile negative adunate în ei. Vor doar să fie fericiți.
5. Durerea proprie. Nu toată lumea vrea să spună adevărul oricui. Ci anume cuiva sau într-o anumită situație. De ce? Pentru că rezonează puternic doar cu cei pe care-i cunoaște. În așa situație pot să gândească, să-și facă anumite idei, să tragă concluzii.
6. Mitul că dreptatea te face fericit. De unde a apărut această idee? Că o persoană este fericită, doar dacă câștigă. A câștiga înseamnă întotdeauna că cineva va pierde. Cineva trebuie să fie învins, pentru ca eu să fiu fericit. Numai că acest model nu este despre femei. Dorința unei femei nu este să câștige. Noi trebuie să învățăm să iubim. Dar se pare că dragostea și dreptatea sunt concepte destul de conflictuale.