Parabolele – adevărata artă a cuvintelor de a ținti exact în inimă. Este util, din când în când, să le recitești și să te gândești la ce este mai important în această viață.
Fiecare om este soluția problemelor cuiva
-Fiecare om pe Pământ este soluția problemelor cuiva, – mi-a spus odată bunica mea înțeleaptă. Eu am fost uimit să aud cuvintele ei.
-Pentru cineva, tu ești soluția tuturor problemelor, – a repetat ea. Apoi mi-a explicat:
-Darul, care îți este dat ție… poate nu toată lumea are nevoie de el, dar cu siguranță este necesar cuiva – zâmbetul tău, dragostea ta, puterea ta.
Ce ai comandat, aceea primești…
O femeie merge supărată în troleibuz și se gândește:
-Pasagerii – niște bădărani și needucați. Soțul – un bețiv nesimțit. Copiii – codași și neascultători. Iar eu – o săracă și nefericită…
În spatele ei stă îngerul păzitor cu un carnețel în mână și notează totul pe puncte:
1.Pasagerii – bădărani și needucați.
2.Soțul – bețiv nesimțit… ș.a.m.d.
Apoi recitește totul și se gândește:
-Și de ce ar avea nevoie de toate astea? Dar dacă cere, vom executa…
De ce oamenii strigă?
Odată, Învățătorul și-a întrebat elevii:
-De ce, atunci când se ceartă, oamenii ridică vocea?
-Probabil, ei își pierd cumpătul, – au presupus elevii.
-Dar de ce să ridici vocea, dacă cealaltă persoană se află alături de tine? – a întrebat Învățătorul.
Elevii strângeau nedumeriți din umeri. Nu s-au gândit niciodată la asta. Atunci Învățătorul a spus:
-Atunci când oamenii se ceartă și nemulțumirea dintre ei crește, inimile lor se îndepărtează. Iar împreună cu ele, se îndepărtează și sufletele lor. Pentru a se auzi unul pe altul, ei sunt nevoiți să ridice vocea. Și cu cât este mai puternică ofensa și furia lor, cu atât mai tare ei strigă. Dar ce se întâmplă atunci când oamenii sunt îndrăgostiți? Ei nu ridică vocea, dar vorbesc foarte încet. Inimile lor se află aproape de tot, iar distanța dintre ele practic se șterge.
-Dar ce se întâmplă, când oamenii sunt conduși de iubire? – a întrebat Învățătorul. – Ei nici nu vorbesc, doar își șoptesc unul altuia. Iar uneori nici nu au nevoie de cuvinte – în privirile lor se înțelege totul.
Nu uitați că certurile vă îndepărtează unul de altul, iar cuvintele rostite cu voce ridicată măresc această distanță și mai mult. Nu faceți abuz de asta, pentru că va veni ziua când distanța dintre voi va crește atât de mult, încât nu veți mai găsi calea înapoi.
Cea mai mare înțelepciune
Într-o noapte, în provincia unde se afla mănăstirea, a pornit o ninsoare grea. Dimineața, ucenicii mergând până la brâu prin zăpadă, s-au adunat în sala de meditații. Învățătorul i-a întrebat: – Spune-ți, ce trebuie să facem acum?
Primul ucenic a spus: -Trebuie să ne rugăm, ca să înceapă să se încălzească afară.
Al doilea a propus: -Trebuie să așteptăm în chiliile noastre și să lăsăm zăpada să meargă pe calea sa.
Al treilea a zis: -Celui care cunoaște adevărul nu ar trebui să îi pese că există zăpadă sau nu.
Învățătorul i-a oprit: -Acum ascultați ce o să vă spun eu!
Ucenicii s-au pregătit să descopere marea înțelepciune. Învățătorul s-a uitat în ochii lor, a oftat și a spus: -Lopețile în mână și la treabă!
Morala: nu uita de ceea ce funcționează cu adevărat – acțiunea!
Parabola despre „căutătorul”
Un bătrân și-a dus nepotul la grădina zoologică.
-Vezi aceste maimuțe?
-Aha.
-O vezi pe cea care se agită și caută puricii la alte maimuțe?
-Da.
-Această maimuță este „căutătoare”! Ea îi consideră pe toți ceilalți o turmă de puricoși și încearcă să-i „curățe”.
-Iar celelalte ce fac?
-Uneori se scarpină… sau nu se scarpină.
-Dar cine o curăță pe cea „căutătoare”?
-Nimeni. De aceea, ea este cea mai puricoasă…