
Majoritatea femeilor își doresc să fie elegante, rafinate, stilate și respectate. Astfel de doamne sunt văzute bine în societate și sunt binevenite practic oriunde. Există însă unele obiceiuri care îi știrbesc femeii această imagine rafinată. Iată care sunt ele:
1.Limbajul vulgar
În lumea contemporană, limbajul licențios nu este interzis totalmente. Îl folosesc bloggerii, vloggerii, celebritățile, este acceptat în filme și în cărți. Cuvintele indecente pot fi auzite la orice colț de stradă și nu mai uimești pe numeni cu asta. Astăzi femeile vorbesc murdar la fel ca bărbații, iar uneori și mai rău. Bineînțeles, o astfel de femeie nu poate fi considerată elegantă, așa că va trebui să-ți asumi.
2.Vorbitul gălăgios și grosolan
Este dificil să petreci timpul în compania unei femei care în loc să vorbească strigă de parcă e la un miting sau ai impresia că te ceartă. Femeile gălăgioase sunt ținute la distanță, iar atunci când li se zice să-și tempereze discursul, ele nu reacționează. De multe ori, astfel de femei consideră că toată lumea este la picioarele lor, deși nimeni de fapt nu le poate suporta.
3.Gesticularea activă
Încă o manieră asemănătoare care respinge oamenii din jur. Femeile care gesticulează ca niște mori de vânt, nu prea au nimic în comun cu eleganța. Fii atentă la expresiile, mișcările pe care le faci, pentru că excesul acestora te poate ține departe de statutul de doamnă adevărată.
4.Dantura neîngrijită
Inevitabil, eleganța ține neapărat și de exterior. O dantură galbenă, cu pete întunecate sau cu orice alte defecte evidente o să atragă atenția asupra ta imediat ce vei deschide gura. Zâmbetul femeii este extrem de important, nu mai amâna vizita la stomatolog.
5.Tenul neîngrijit
Nu ne referim la proceduri costisitoare sau la operații plastice, ci la o îngrijire de rutină. Consultă un cosmetician și alege produse potrivite de îngrijire pentru pielea ta. Este important să începi înainte ca ridurile profunde să-ți invadeze fața. Astfel vei putea preveni apariția și adâncirea multora dintre ele.
6.Machiajul nepotrivit
Cel mai bine în acest sens este să eviți extremele – machiajul strident sau lipsa machiajului. Găsește mijlocul de aur pentru tine, optează pentru fardurile cât mai naturale, care doar îți evidențiează expresivitatea feței și îți ascund micile imperfecțiuni.
7.Îmbrăcămintea potrivită
Chiar dacă ai o siluetă de invidiat, nu trebuie să te dezgolești pentru a fi apreciată. Decolteurile prea adânci, fustele prea scurte sau umerii goi, rareori exprimă rafinamentul și deseori limita e greu de sesizat.