Un experiment interesant: Iată cum funcționează Teoria geamurilor sparte!

Inițial, Teoria Geamurilor Sparte a fost formulată pentru criminologie, dar efectul acesteia se extinde asupra tuturor aspectelor vieții noastre. Putem observa manifestările ei în fiecare zi.

„Dacă se sparge o fereastră și nu o repară nimeni, oamenii care trec pe acolo vor trage concluzia că nimănui nu-i pasă. În curând, alte ferestre vor fi sparte, iar sentimentul de anarhie se va răspândi din clădirea aceea pe stradă, transmițând ideea că totul este acceptabil.”

Cu alte cuvinte, oamenii tind să se comporte în funcție de mediul în care acționează. Mecanismul psihologic al acestei provocări este ilustrat prin fraza: „Dacă alții o pot face, atunci de ce să nu o fac și eu?” Delincvența este contagioasă, așa cum este contagioasă o tendință în modă, poate începe cu o fereastră spartă și se poate răspândi în întreaga comunitate.

Experiența metroului din New York

Această teorie a fost aplicată în mod repetat în practică. De exemplu, la mijlocul anilor 1980 s-a schimbat conducerea metrolui din New York. Noul director, David Gunn, avea ca sarcină să reconstruiască sistemul de metrou, măcinat de sutele de defecțiuni de pe linii. Gunn a insistat să se ocupe mai întâi de graffiti-urile din vagoane. Părea lipsit de sens și ridicol, însă Gunn nu a cedat.

„Graffiti-ul este un simbol de prăbușire a sistemului. Fără să învingem în această luptă, nu vom reuși să implementăm alte reforme. Suntem gata să introducem trenuri noi în valoare de 10 milioane de dolari fiecare, dar dacă nu le vom proteja de vandalism – se știe, ce va ieși din asta.”

Directorul a instituit reguli foarte stricte. A instalat o stație de curățare a vagoanelor. Dacă un vagon ajungea acolo cu graffiti, trebuia să fie curățat, dacă nu se reușea, era scos din circulație. În Harlem, puștii veneau în fiecare seară la depou să picteze vagoanele. Angajații metrolui îi lăsau să-și termine treaba și apoi le revopseau la rândul lor. „Dacă vreți să petreceți trei nopți vandalizând un tren, nu aveți decât. Dar nu va vedea nimeni „creația” voastră, – spunea Gunn. Operațiunea a durat din 1980 până în 1990.

În 1990 a fost angajat un nou șef de trafic, William Bratton, de asemenea adept al Teoriei Geamurilor Sparte. Prima lui misiune a fost să scape de cei care călătoresc fără bilet. 170.000 de persoane călătoreau zilnic fără bilet. Bratton a acționat în forță: polițiștii îmbrăcați în civil îi încătușau pe neplătitori îi țineau pe peron, să fie văzuți de ceilalți. Cei reținuți erau percheziționați. Unul din șapte se dovedea a fi ieșit din închisoare, deținea ilegal armă sau avea amendă neachitată. După asta, arestările pentru delicte minore a crescut de cinci ori.

După alegerea lui Rudolph Giuliani ca primar al New York-ului, Bratton a fost numit șef al departamentului de poliție a metropolei. Primul lucru pe care l-a făcut: a aplicat Teoria Geamurilor Sparte asupra întregului oraș. Reacția în lanț a fost oprită iar până la sfârșitul anilor 1990 orașul New York a devenit cea mai sigură metropolă a Americii.

Cum funcționează această teorie

Sociologii de la Universitatea Groningen din Olanda au desfășurat o serie de experimente, care au arătat, că oamenii încalcă mai des normele acceptate de comportament atunci când văd că alții fac același lucru. Din momentul în care s-a pierdut inițiativa primului obiect stricat (geamului spart), riscul de a te afunda în mizerie este foarte ridicat. În final, omul copleșit de toate stricăciunile din jur ajunge să se resemneze și să se complacă în situație.

Unul din experimente s-a desfășurat într-o parcare de bicilete, pe două alei diferite. Pe o alee, pereții din apropiere erau plini de graffiti, pe cealaltă alee pereții erau proaspăt vopsiți. Pe biciclete au fost puse pliante publicitare de la un magazin inexistent. Nu existau coșuri de gunoi în zonă. S-a depistat că 69% dintre cei care își aveau bicicleta în zona cu graffiti au aruncat pliantele pe jos, pe când doar 33% dintre cei aflați în zona proaspăt vopsită au făcut-o.

Într-un alt experiment, a fost pronunțată tendința omului de a fura atunci când se află într-un ambient mai sălbatic. Un plic cu 5 euro, sumă scrisă vizibil pe plic, a fost lăsat pe o cutie poștală. Când cutia a fost curată, iar zona din jurul ei era civilizată, doar 13% dintre trecători au luat banii. Când cutia avea graffiti pe ea, 27% dintre trecători au furat banii. Când cutia a fost curată, dar în zona de amplasare a acesteia erau aruncate gunoaie, 25% dintre cei ce au trecut pe alături au băgat plicul în buzunar.

Aceste experimente simple confirmă: încălcarea normelor sociale poate crește ca un bulgăre de zăpadă și trebuie să luptăm cu primele manifestări.