Pisica stătea la colțul unei case, aproape de intersecția cea mai aglomerată a orașului. Era bătrână, cenușie, cu blana încâlcită și burta lăsată. Ea stătea așezată și adulmeca mirosurile uimitoare care veneau din toate direcțiile. Cu ochii închiși, ea torcea încetișor. Oamenii treceau pe alături, fără a o băga în seamă.
Unii se opreau și o priveau derutați. Li se părea ciudată expresia de fericire pe chipul unei pisici bătrâne și slabe. Dar, cum puteau ei să înțeleagă un simplu adevăr?..
O fetiță s-a oprit și, desfăcându-și sandvișul, a scos de acolo doi cârnați mici și i-a pus în fața pisicii. Aceasta s-a trezit brusc și s-a uitat la ea cu o privire plină de compasiune, a binecuvântat acea creatură mică care a dat dovadă de milă și i-a oferit toți cârnații. Fie ca ea să fie fericită, se gândi pisica. Până la urmă, astăzi, toate dorințele ei vor fi auzite, cu siguranță.
Apoi s-a oprit un cuplu tânăr. Ea era însărcinată, aplecându-se cu atenție, a mângâiat capul pisicii bătrâne cu blana gri. Ea și-a împins capul în palma ei și a mieunat recunoscător, căci atât de rar a fost mângâiată în această viață lungă.
Fata a deschis sacoșa și a scos din ea două pârjoale de casă. I le-a pus lângă ce doi cârnați, a mângâiat-o din nou și cei doi au plecat. Pisica îi privea din urmă și se gândea, că totuși mai există oameni buni dar ea, pur și simplu, nu a avut norocul să trăiască alături de unul din ei.
Pisica nu s-a atins nici de cârnați, nici de pârjoale. Ea nu voia să mănânce. Deja nu-i păsa, senzația nesfârșită de foame care a urmărit-o de-a lungul vieții i-a lăsat o ultimă zi în dar.
Era ultima ei zi și pisica a ieșit nu să ceară de mâncare sau afecțiune. Ea a ieșit doar pentru a-și lua rămas bun de la această lume. Să mai arunce o privire asupra străzilor și oamenilor care trec pe alături. Să mai simtă odată acest miros delicios ce vine de la cafeneaua de peste drum. Încă o ultimă dată să privească și să-și ia rămas bun de la tot ceea ce o înconjoară, ceea ce așa și nu i-a adus fericire, iubire, afecțiune și grijă.
Pisica se uita în jur, sorbind din această imagine și zâmbea. Deodată, o bătrână s-a așezat alături.
-Ce, bătrâno, te simți singură? – a întrebat femeia. De ce nu mănânci? – a întrebat ea și a privit-o drept în ochi. Apoi, de parcă a înțeles ceva și, luând-o în brațe, a spus:
-Hai, să mergem!
Pisica nici măcar nu încerca să se opună. Ea era surprinsă. Își dorea nespus de mult ca în această ultimă zi să afle ce înseamnă bunătate și grijă. Avea și ea dreptul… măcar o singură zi. Ea nu o va petrece afară. Ci acasă la acea femeie bătrână.
Sau poate îngerul pisicii va îngădui să o mai lase puțin să trăiască. Și pisica va putea să afle cum e să stea la cald, să nu îndure foame și să fii iubită.