
Orice om este înzestrat de natură cu anumite abilități, iar în lume totul este constituit din vibrații de energie. Unii reușesc la nivel intuitiv să prindă aceste vibrații, alții nu, aceste unde însă există și există oamenii care au o sensibilitate deosebită pentru ele. În acest articol vei afla despre oamenii cu o energie puternică, dar și despre cauzele insuficienței de energie.
Iată care sunt semnele unei energii puternice:
1.Empatie – înțelegerea emoțiilor și trăirilor altor oameni. Dacă oamenii sunt atrași de tine și își deschid ușor sufletul în fața ta, înseamnă că ai o energie puternică.
2.Schimbările frecvente de dispoziție – acestea sau loc prin schimbarea fluxurilor de energie de la cele înalte la cele joase. De regulă, asta se întâmplă fără să conștientizezi.
3.Te copleșesc emoțiile negative. Este încă un semn care apare ca urmare a stresurilor emoționale. Acestea deseori presupun apelarea la diverse metode de relaxare precum fumatul sau shopingul.
4.Introvertire – sensibiltate și detașare. Din cauza emoțiilor puternice oamenii cu spirit puternic sunt foarte reținuți în public și preferă să evite adunări prea mari de oameni. Pentru ei, e foarte important să-și restabilească puterea lăuntrică, lucru pe care îl pot face doar în singurătate.
5.Capacitatea de a observa semnele – numere, cuvinte care se repetă sau au o anumită semnificație într-un anumit context. O astfel de abilitate este legată de capacitatea de concetrare pe vibrațiile energetice ridicate.
De ce nu avem energie suficientă?
1.Ignorarea sugestiilor intuitive. Energia se ascunde în acțiune și e greu să o înțelegi. Dacă ai dezordine în cameră și nu vrei să faci nimic, problema nu este în lene, ci în inacțiune. Pentru a obține energie e nevoie să începi să faci ceva.
2.Contradicțiile. Inacțiunea și pierderea de timp pot fi condiționate de frica de a înainta în calea vieții. Omul trăiește satisfăcându-și necesitățile organismului – mâncare, somn, căldură ș.a. Sufletul rămâne deoparte, deși nevoile sale ar trebui să fie puse pe aceeași balanță.
3.Vampirii energetici. Dacă vei fi înconjurat de astfel de oameni, chiar vei rămâne fără energie.
4.Trecutul. Dacă te vei gândi mereu la trecutul care nu poate fi schimbat, energia ta se va irosi în zadar.
5.Subaprecierea posibilităților. Emediat ce vei înțelege că trecutul nu există, vei conștientiza că este în puterea ta să-ți schimbi viața – treptat sau imediat.