„Am doi fii. După cum am înțeles, cel mai mare a supraviețuit până la 18 ani, întâmplător. El a frecventat toate cursurile posibile din oraș, a învățat engleza prin toate metodele posibile, inclusiv și la școlile din afară” – povestește bloggerița Galina Narozhnyaya.
„Fiul mai mare a cutreierat jumătate de lume, învățând din tren istoria și geografia. A mers la teatre, muzee și expoziții cel puțin de două ori pe săptămână. El prietenea doar cu băieți buni, din familii bune, pentru că eu eram o mamă foarte bună și visam ca odrasla mea să termine cea mai prestigioasă universitate și să-și construiască o carieră impresionantă.
După clasa a 9-a el și-a strâns lucrurile, mi-a zis „pa” și a plecat în provincie. A fost admis la un colegiu tehnic și s-a cazat la cămin.
Trebuie să explic ce am simțit? M-a salvat un an de psihoterapie zilnică. De fiecare dată când plângeam, mă întrebam de ce mi-a făcut una ca asta? Eu i-am oferit atât de multe, iar el…
Cu timpul am început să privesc altfel lucrurile. Am încetat să mai caut vinovații, să încerc să controlez totul, am scăpat de anxietate și am învățat să-mi accept copiii așa cum sunt, fără să-i fac fericiți cu forța.
După un an, am început să-mi laud fiul în timpul ședințelor cu psihologul. Învață bine și a devenit foarte independent. Are prieteni adevărați și zâmbește mult mai des. După colegiu vrea să se înroleze în armată, iar apoi la universitate. Mă mândresc cu el.
Am încetat să mă mai învinovățesc că nu știu din ce bani trăiește, ce mănâncă sau dacă are ce îmbrăca. Ne sunăm o dată pe lună și ne întâlnim de 2 ori pe an. Îngrozitor, da? Nu.
Avem o relație caldă, suntem bucuroși când ne vedem. El a fost primul care m-a susținut atunci când am anunțat că renunț la afacerea din capitală și mă mut la mare. El mi-a zis: „Mamă, viața e una. Fă cum vrei”.
Cândva credeam că o mamă bună are un copil care:
-învață la o școală bună, doar pe note bune;
-respectă regulile de igienă, mănâncă sănătos;
-este ocupat toată ziua, pentru a nu sta pe afară în compania unor prieteni dubioși;
-se dezvoltă multilateral, face muzică, sport, robotehnică.
-călătorește mult.
Acum văd în aceste principii ale mele doar manipulare. Pentru că a decide ce e mai bine pentru copil este o pură manipulare. Grija înseamnă altceva, să oferi copilului ceea ce vrea el e altceva. Oferindu-i copilului ce e mai bun, eu nu am învățat cel mai important lucru: el asta nu și-a dorit.
În esență ce trebuie să învețe părintele pe un copil? Să-l învețe să trăiască fără el. Să le asigure siguranța, iar în acest mediu să le ofere șansa de a fi ei înșiși responsabili pentru viața lor.
Acum eu sunt sigură că copiii mei sunt fericiți. Eu îi iubesc, dar îmi trăiesc propria viață și îi las s-o trăiască și ei pe a lor.”