Pisica stătea la bucătărie, lângă femeia necunoscută și asculta cum ea îi vorbea cu o voce joasă:
-Ei și ce să fac eu cu tine? I-am spus bunicii că nu îi trebuie ei animale de companie… Și iată că acum…
Pisica avea deja trei ani și înțelegea după intonația femeii, că ei nu-i plac pisicile și că nu are nevoie de ea, în ciuda faptului că la chip semăna cu fosta stăpână.
Știa că stăpâna ei a murit. A văzut asta. În noaptea aceea, s-a întins la picioarele ei și a văzut cum femeia a încetat să mai respire. Timp de trei zile, pisica a tot ascultat-o pe noua proprietară cum îi spunea același lucru, că nu are nevoie de ea și că o va alunga în stradă sau că o va da altcuiva.
Pisica se plimba prin camerele apartamentului, unde au apărut câteva lucruri noi, mirosul cărora nu îi plăcea deloc. Încerca să nu apară în fața ochilor oamenilor care veneau în casa ei.
În casa ei, unde înainte era cald și confortabil, brusc a devenit frig.
Într-o bună zi, pisica pur și simplu a dispărut din apartament. Ea a plecat singură, fără să aștepte să fie dată afară sau dusă undeva, ca un lucru inutil. S-a strecurat printre ușa deschisă și a fugit.
Ea a mers pe cărări necunoscute. A sărit peste garduri și a traversat străzi. Ea fugea de locul unde a devenit frig și unde nu o mai iubea nimeni.
Copiii aruncau cu pietre în ea, de două ori mai nu a căzut de pe acoperișuri, dar ea continua să fugă mai departe, să fugă de viața pe care a avut-o.
Nu s-a oprit decât atunci când era complet epuizată și obosită. Îi era foame, chiorăitul mațelor îi amintea pisicii că nu mâncase de trei zile.
S-a uitat în jur. După un gard vechi se vedea o căsuță mică din lemn. Părea că nimeni nu trăiește în ea. Pisica adulmecă aerul. Nu mirosea a mâncare. Însă, casa îi părea caldă și liniștită.
Pisica a trecut prin gaura din gard și s-a strecurat încet spre casă. A văzut fereastra deschisă spre mansardă. A urcat acolo. Podul casei era plin de fân. Mirosea a șoareci. Într-un colț, stătea grămădită o pătură veche. Pisica a căzut pe ea și, pentru prima dată în ultimele zile, a simțit că este acasă, că a obosit și o dor lăbuțele. Îi chiorăiau mațele, dar pisica închise ochii și adormi.
S-a trezit din cauza unei voci de om. Pisica se apropie de fereastra deschisă și se uită spre curte.
A văzut o fetiță, care vorbea cu cineva și ținea în mână o farfurie de fier. Pisica și-a dat seama din prima că acolo era mâncare, căci simțea un miros atât de delicios.
Ca la vânătoare, pisica a coborât încet și furișându-se prin iarbă, se apropie de farfuria cu mâncare.
-Vai de mine! Se pare că avem oaspeți! Probabil ești flămândă, pisicuțo!
Pisica s-a uitat cu grijă la fetiță. A mâncat tot ce i-a pus ea în fața botișorului, apoi și-a dat seama că vocea ei îi amintește de cineva… de fosta ei stăpână. A auzit acea căldură și dragoste în vocea acelei fetițe, pe care o auzea cândva acasă.
Fata a luat pisica în brațe și a dus-o atent spre mașină. A pus-o într-un coșuleț mare, acoperit cu o plapumă caldă. Pisica nu a încercat să se opună. A închis ochii. Iarăși și-a încredințat viața unui om.
Probabil, animalele sunt singurele creaturi capabile să ierte totul. Și ne iubesc, indiferent de orice.