Savanții au dovedit: câinii pot recunoaște oamenii răi. Iată în ce mod!

Câine sau pisică? Întrebarea la care multă lume găsește greu răspunsul. Dacă încă n-ai decis ce animal să iei acasă, noi avem un argument forte în favoarea cățeilor.

Un studiu recent a arătat că acești patrupezi pot înțelege dacă în fața lor este un om de încredere sau nu. Se pare că ei sunt ca niște detectivi care ne pot preveni atunci când trebuie să fim mai precauți cu unele persoane.

Cercetătorul Akiko Takaoka de la Universitatea din Kyoto și colegii săi au vrut să afle dacă câinele va crede omul care îl minte. Experimentul a fost realizat în 3 etape și s-a urmărit perioada în care patrupedul va putea determina ce fel de om are în fața lui.

Experimentul a avut loc în felul următor: stăpânul îi arăta câinelui un recipient cu mâncare, acesta fugea spre el și în acest moment stăpânul îi oferea un recipient gol. Astfel câinele era indus în eroare, dar acesta continua să urmeze gesturile stăpânului.

Se știe despre interesul câinilor față de obiectele pe care stăpânul i le arată. Câinii știu să interpreteze gesturile oamenilor, dar s-a depistat că în cazul în care acestea nu sunt consecvente, câinele devine tensionat și nervos.

Când stăpânii au arătat din nou la recipientul cu mâncare, niciun câine dintre cei 34 care au participat n-a mai urmat gestul. Câinii se conduc după experiențele din trecut pentru a aprecia dacă merită să creadă pe cineva sau nu.

Takaoka planifică să mai realizeze un experiment asemănător cu lupii – rudele cele mai apropiate ale câinelui.

Un studiu mai extins a mai arătat că patrupezii înțeleg ce fel de relații are stăpânul cu alți oameni. În experiment proprietarii de câini solicitau ajutor de la necunoscuți. După asta, aceștia îi serveau pe câini cu o gustare. Comportamentul câinilor i-a uimit pe toți.

Animalele de companie nu au luat gustarea de la cei ce s-au comportat grosolan cu stăpânii lor, dar au acceptat să mănânce de la cei care i-au ajutat.

Așadar, dacă vrei să-ți ei un câine să fii sincer cu el și fii sigur că el va avea grijă să ai doar oameni buni în jurul tău.